Judeţul Bacău, lăsat de UE fără 118 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În aceste condiţii, modernizarea cu bani europeni a sistemelor de canalizare din oraşele judeţului Bacău tinde să devină doar un vis.

Înfiinţarea Companiei Regionale de Apă şi Canal (CRAP), rezultată prin fuziunea dintre Apa Serv şi Compania de Apă din municipiul Bacău, pentru a atrage cei 118 milioane de euro puşi la bătaie de către (UE), nu a netezit calea pentru obţinerea fondurilor. Motivul îl constituie faptul că edilii din Oneşti vor ca oraşul lor să facă parte din CRAP.

„Acolo serviciul este administrat de către Apă-Canal SA, care este un operator privat. UE spune clar că nu ne acordă niciun ban dacă în operatorul regional intră o companie privată“, ne-a declarat Petrică Hăineală, directorul Apa Serv Bacău.

Varianta cumpărării nu stă în picioare

Chiar dacă scoaterea operatorului privat din fuziune ar fi una dintre soluţiile rezolvării acestei probleme, consilierii locali oneşteni au luat o cu totul altă decizie. „Noi am emis deja o hotărâre prin care am devenit acţionari în Apa Serv“, ne-a declarat Daniel Spânu, secretarul Primăriei Oneşti. Reprezentanţii Apă-Canal Oneşti sunt însă de părere că edilii oneşteni au afectat, prin hotărârea lor, dreptul la proprietate.

„Noi am plătit 1,8 milioane de lei când am achiziţionat această societate. Tot atunci am obţinut şi dreptul legitim de a desfăşura serviciul public privind apa şi canalizarea din municipiul Oneşti. Nu se poate ca acum să fim ignoraţi şi trataţi ca şi cum nu am exista“, ne-a declarat Ovidiu Budeanu, acţionarul majoritar al Apă-Canal Oneşti.

Nici varianta achiziţionării Apă-Canal de către administraţia oneşteană nu pare să fie pe placul celor care au pus pe hârtie masterplanul privind modernizarea reţelelor de apă şi canal din judeţul Bacău. „Această variantă ar debloca impasul, însă nu putem cumpăra societatea pentru că are datorii către stat“, ne-a mai spus Hăineală. Explicaţiile celor implicaţi în realizarea masterplanului nu sunt pe placul beneficiarilor.

„Nu mă mai miră nimic. Dacă vom pierde aceşti bani, atunci toţi vor arăta cu degetul unul spre celălalt, însă nimeni nu va răspune propriu-zis pentru această greşeală. Cei care suferă în final suntem noi, băcăuanii de rând“, ne-a declarat Mihaela Grosu, o băcăuancă.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite