Joggingul cucereşte aleile din parcuri

Zilnic, zeci de băcăuani aleargă ca să fie sănătoşi, dar şi ca să-şi reducă cheltuielile făcute la sălile de gimnastică. Iubitorii de sport preferă aerul curat celui dintr-o sală de forţă. Plus că nu dau niciun ban pe ora de alergare. 

În fiecare weekend, prin parcurile oraşului sau la Insula de Agrement, persoane de toate vârstele ies să alerge. În acelaşi timp, numărul celor care intră în sălile de fitness a scăzut.


„Alerg în fiecare dimineaţă, de la ora 7.00, în jurul Insulei de Agrement. Este un traseu plăcut, cu multă verdeaţă, apă, iar acest obicei mă ajută să fiu mai sănătos şi să mă bucur mai mult de fiecare zi“, a spus Adrian Doman, student.


Pe perioada verii, o parte dintre cei care mergeau la sala de forţă aleg să facă sport în aer liber deoarece nu trebuie să mai dea bani pentru a-şi întreţine condiţia fizică.


„Iarna obişnuiesc să merg la sală, unde alerg pe bandă şi fac exerciţii pentru tonifiere. Însă, cum vine vara, prefer să mă mut în natură că este mult mai plăcut şi nici nu depind de program. Vin când vreau şi alerg cât vreau“, ne-a spus Loredana Chiriac, studentă. În acest mod, iubitorii de sport reuşesc să mai facă economii. Un abonament la sală costă între 100 şi 200 de lei lunar, în funcţie de locaţie şi dotare. În schimb, dacă aleargă prin parc nu-i costă nimic, iar rezultatele pot fi aceleaşi, dacă respectă timpii de antrenament. 


Mişcarea este sănătoasă


Şi medicii recomandă insistent mişcarea, iar joggingul are numeroase avantaje pentru cei care îl practică. „Joggingul ajută la arderea caloriilor mai bine decât mersul şi măreşte consumul de oxigen. Circulaţia sângelui creşte în acelaşi timp cu bătăile inimii. După câteva antrenamente, persoana care le face începe să vadă schimbarile şi să se simtă mai bine. De asemenea, joggingul tonifică muşchii“, a precizat Mihaela Dragomir, medic generalist.


Specialiştii le recomandă şi celor care au probleme cu greutatea să alerge în fiecare dimineaţă prin parc. „Rotirile din şold în timpul alergării ajută la tonifierea muşchilor taliei, aşadar sunt foarte multe beneficii la un exerciţiu simplu, care nu presupune utilizarea unor aparate sau tehnici speciale“, a completat medicul Mihaela Dragomir.


Persoanele supraponderale trebuie să ceară sfatul unui specialist înainte de a începe să facă jogging.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: