FOTO VIDEO Muncitori de la Amurco, în greva foamei. O femeie de 49 de ani a fost transportată de urgenţă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
amurco

20 de angajaţi ai fabricii de îngrăşăminte chimice Amurco din Bacău sunt de două zile în greva foamei. Oamenii protestează deoarece nu şi-au primit lefurile de patru luni, iar cei care au fost disponibilizaţi nu şi-au încasat salariile compensatorii.

Oamenii stau sub cerul liber, iar nopţile şi le petrec în paturi improvizate, înveliţi cu bucăţi de nailon. Cu pancarde agăţate de gât, muncitorii suţin că nu vor renunţa la protest până când vocea lor nu va fi auzită de conducerea grupului Inter Agro, condus de Ioan Nicolae.

Mihaela Panaite (49 de ani) a intrat în atenţia medicilor de la Ambulanţă şi a fost dusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, deoarece acuza dureri de cap, ameţeli dar şi o amorţire a muşchilor feţei. Femeia se află în grevă împreună cu soţul său şi ambii afirmă că nu renunţă la protest până când nu îşi vor primi drepturile.

Conducerea societăţii nu stă de vorbă cu noi. Ba chiar a afirmat că ne "alintăm". Păi ăsta e alint? Noi nu cerem nimic de pomană, vreme doar banii ce ni se cuvin. Am încercat să ne obţinem salariile în mod corect, am apelat la bunul simţ. Un coleg de-al nostru a apelat la Instanţă şi a avut câştig de cauză, însă tot nu a primit nimic, a afirmat Sorin Melinte (42 de ani), muncitor al combinatului de 20 de ani.

Pe lângă cei care dorm sub cerul liber, o parte din protestatari stau într-un cort al Crucii Roşii sau în corturi turistice, aduse de acasă. 

Suntem dezinformaţi şi minţiţi. Dormim noaptea în iarbă, cu ţânţarii şi căpuşele, a completat Florin Isar (47 de ani), care a lucrat la fabrica de îngrăşăminte chimice în ultimii 27 de ani. Aici am muncit 33 de ani, în miros, în mediu toxic, în frig şi umezeală. Aici m-am îmbolnăvit. Noi cerem ce ni se cuvine, nimic în plus, a afirmat Corneliu Tătaru (50 de ani).

Momentan, la fabrica Amurco din Bacău mai lucrează 120 de muncitori. Pe vremea regimului comunist Combinatul de Îngrăşăminte Chimice avea peste 3000 de angajaţi. Serviciul de Ambulanţă din Bacău monitorizează de două ori pe zi starea de sănătate a greviştilor.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite