FOTO VIDEO Fermă pomicolă de 1 milion de euro, otrăvită din avion cu un erbicid interzis în UE. Vinovat: vecinul cu plantaţia de porumb

FOTO VIDEO Fermă pomicolă de 1 milion de euro, otrăvită din avion cu un erbicid
interzis în UE. Vinovat: vecinul cu plantaţia de porumb

Ferma pomicolă este compromisă

O tânără femeie de afaceri din Bacău acuză că vecinul i-a distrus iremediabil plantaţia de cireşi şi peri construită cu fonduri nerambursabile după ce a împrăştiat din avion un erbicid interzis în ţările Uniunii Europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Irina Daniela Florea este administratorul unei ferme pomicole, SC Agro Vision, situată în extravilanul comunei băcăuane Damieneşti, pe care a înfiinţat-o anul trecut, cu bani europeni, în cadrul unui proiect de peste 5,1 milioane de lei. 

Plantaţia de 10 hectare de pomi fructiferi, respectiv 6,55 ha de cireş şi 3,28 ha păr, a fost însă compromisă total, din imprudenţa vecinului de fermă, un potent agricultor local, care deţine o suprafaţă agricolă cultivată cu cereale.

În toamna anului trecut, mai exact în ziua de 17 octombrie, societatea AICBAC condusă de Răzvan Horoi, fiul patronului Agricola Bacău, a împrăştiat din avion un erbicid foarte puternic, pentru a forţa uscarea porumbului şi a-l recolta mai devreme Vorbim de produsul  Taifun 360 SL, care conţine ca substanţă activă Glifosadul, un erbicid sistemic total interzis în Uniunea Europeană, tocmai pentru  a fi protejată sănătăţii populaţie, mediului, apei, solului, faunei şi vegetaţiei.

La vremea respectivă, de final de toamnă, când copacii rămân fără frunze, nimeni nu şi-a dat seama de situaţie, mai ales că administratorul fermei pomicole nu a fost înştiinţat de împrăştierea aeriană a erbicidului. În primăvara aceasta însă, când pomii de peste tot jur înfloreau şi înverzeau, livada de cireş şi păr înfiinţată de doar un an nu dădea nici un semn de viaţă. 

Dezastrul din toamă a ieşit la iveală în primăvară

“La începutul lunii mai 2019, în urma vizitei consultantului nostru din Belgia, specialist în pomicultură, am constatat distrugerea totală a plantaţiei pomicole înfiinţate de societatea noastră. Specialistul a luat probe şi le-a trimis la mai multe laboratoare, unde s-a constatat că e vorba de Glifosad. Cantitatea identificată în mostra de cireş, la şapte luni de la contaminare, a fost de 2,5 mg/kg, adică de aproximativ 25 de ori mai mare decât limita maximă admisă iar la păr de 5,6 ori mai mare. Am anunţat Primăria Damieneşti şi am depus o plângere la IPJ Bacău”, ne-a declarat Irina Daniela Florea.

De faptul că plantaţia a fost distrusă complet s-au convins şi autorităţile statului competente în astfel de probleme, sesizate de societatea prejudiciată.

La nivelul judeţului Bacău a fost formată o comisie compusă din reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Fitosanitare-Oficiul Fitosanitar Bacău, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Bacău şi reprezentanţi ai administratorii plantaţiei. Practic, specialiştii acestor instituţii nu au făcut decât să recunoască printr-un proces verbal gradul de afectare al livezii, din cauza folosirii erbicidului amintit.

“Prin incizii efectuate de specialistul Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Bacău, începând de la nivelul solului, pe trunchi şi pe axul pomilor, din 5 în 5 cm s-a observat că ţesuturile erau încă verzi, fapt ce confirmă excluderea fenomenului de îngheţ. Gradul de afectare al livezii de cireş este de 100%, cu excepţia pomilor înlocuiţi,  aproximativ 820 de pomi. Livada de păr în suprafaţă de 3,28 ha prezintă următoarele: toţi pomii au simptome clare de fitoxicitate. Toată suprafaţa plantaţiei de păr este afectată de simptomele menţionate”, se arată în procesul verbal de constatare al instituţiilor amintite mai sus. 

Proces verbal de constatare by on Scribd

Aceleaşi aspecte au fost identificate şi de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu -SCJ Bacău şi ai Gărzii Forestiere, dar lucrurile s-au oprit cam aici.

Irina Daniela Florea ne-a spus că a luat legătura şi cu administratorul plantaţiei de porumb care a împrăştiat erbicidul, care a recunoscut acţiunea din toamna trecută şi care a dat semne că vrea să rezolve pe cale amiabilă problema apărută. 

Vinovatul se fofilează

“Când i-am transmis că prejudiciul este de fapt valoarea proiectului  pe fonduri europene, nu a mai reacţionat în nici un fel”, ne-a spus Daniela Florea, care ştie, fără să fi fost informată în acest sens, că vinovatul a fost amendat cu doar 3.000 de lei. Am încercat să luăm un punct de vedere în acest caz şi lui Răzvan Boroi, patronul firmei agricole care a dispersat accidental Glofosaul şi în livada vecină terenului său, dar acesta a refuzat. “Îmi rezerv dreptul de a vorbi despre acest caz doar cu instituţiile statului”, ne-a spus acesta.
 
Cât despre proprietara livezii, aceasta aşteaptă în continuare răspunsuri şi acţiuni concludente de la instituţiile statului, mai ales că vorbim de un proiect pe fonduri europene care a fost compromis din cauza unor substanţe interzise în Uniunea Europeană.
 

Zbor neaprobat

Cât priveşte acţiunea aeriană din toamna anului trecut, Daniela Florea a descoperit că există un grav vid legislativ, în sensul că nu a găsit nici un fel de aprobare pentru zborul respectiv. 

“Operatorul de zbor nu avea nici măcar autorizaţie pentru zborul respectiv de la ROMATSA, pentru a se ridica de la sol, având obligativitatea depunerii unui plan de zbor şi a deţinerii unei asigurări pentru pagube produse terţilor. De asemenea, nu avea aprobare nici pentru folosirea islazului comunal de la Filipeşti, Bacău, de unde a decolat/aterizat”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: