FOTO Gala Voluntarilor Crucii Roşii Române din Bacău. Premii pentru cei mai buni şi implicaţi voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gala a avut loc vineri seară, la Restaurant Vialux,  unde s-a desfăşurat o  festivitate de premiere a celor mai activi şi devotaţi voluntari pe parcursul anului 2014. Smaranda Camber a primit distincţia de voluntar al anului la tineret, Alexandra Cepoi, pentru educaţie şi sănătate, Alina Riglea, la secţiunea social iar voluntarul anului a fost declarată Ioana Petrea.

Pe parcursul anului 2014 Crucea Roşie Filiala Bacău s-a implicat în realizarea caravanelor de Paşte şi de Crăciun, în distribuţia de alimente către persoanele vârstnice din cadrul Centrului „Deschideţi o uşă, Banca de Alimente, Puncte de prim ajutor în Bacău şi celelalte oraşe din judeţ“, în organizarea unui spectacol caritabil, distribuţii de alimente, haine şi jucării către persoanele aflate în situaţii de risc, un proiect realizat în parteneriat cu Hypermarketul Cora, pentru prevenirii abandonului şcolar, şi multe altele. „În fiecare an, pe data de 5 decembrie, sărbătorim “Ziua Internaţională a Voluntarilor”, un moment în care recunoaştem contribuţia decisivă a voluntarilor la indeplinirea Misiunii  fundamentale a Crucii Roşii Române, aceea de “a preveni si alina suferinta umana in orice imprejurare; de a proteja viata si sanatatea; de a asigura respectul fata de demnitatea umana, fara a face nici o discriminare legata de nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta militara, sociala sau politica, atat in caz de conflict armat, cat si in caz de dezastru”, a precizat Dan Marcel Babliuc, directorul Crucii Roşii Bacău.

Gala Premiilor Voluntarilor de la Crucea Roşie a fost onorată de prezenţa directorului general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, de preşedintele Crucii Roşii Bacău, Dumitru Bontaş, a viceprimarului Bacăului, Radu Ababei, a primarului din Moineşti, Viorel Ilie, a consilierului local băcăuan, Ilie Birzu, a directorului medical al Serviciului de Ambulanţă Bacău, Adrian Colibaba dar şi a unor oameni de afaceri precum Floarea Ivanof, managerul Complexului Decebal.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite