FOTO VIDEO  Moşul a venit cu un elicopter de luptă IAR 330 Socat pentru copiii militarilor din Bacău. Cadouri, tradiţii, muzică populară, în ajun de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de copii însoţiţi de părinţi, care sunt militari în cadrul Bazei 95 Aeriană din Bacău s-au bucurat astăzi de venirea lui Moş Crăciun. Micuţii au avut ocazia să vorbească cu Moşul, să vadă datini şi obiceiuri interpretate profesionist de un ansamblu popular din Bacău, iar la final, fiecare şi-a primit cadoul meritat.

În această dimineaţă, de la ora 10,  Moş Crăciun a ajuns la Baza 95 Aeriană cu cadouri pentru copiii din Garnizoana Bacău. „Moş Crăciun nu a venit cu o sanie trasă de reni, ci a coborât dintr-un elicopter IAR 330 SOCAT, în aplauzele celor peste 100 de copii care  l-au urmat apoi  în Clubul Unităţii unde au primit cadourile mult aşteptate. După plecarea lui Moş Crăciun a urmat un spectacol cultural-artistic cu ocazia sărbătorilor de iarnă în care şi-au dat concursul Ansamblul “Plaiuri Băcăuane”, grupul folk “Senin” şi Muzica militară a Garnizoanei Bacău “, a precizat locotenentul Bogdan Todiraşcu, purtătorul de cuvânt al Bazei 95 Aeriană din Bacău.

Copiii militarilor băcăuani au avut şansa şi în anii trecuţi să se bucure de evenimente speciale de Sărbători. Peste un an, Moşul va veni cu un supersonic. „Un an vine cu elicopterul, un an cu avionul“, ne-a precizat comandorul Valerică Vrăjescu,   comandantul Bazei Aeriene din Bacău. 

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite