FOTO Bacăul, judeţul cu 666 de biserici, locul unde preoţii fac campanie electorală politicienilor contra cost

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău dar şi Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău nu pierd niciun prilej să se afişeze cu Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul, vicarul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, însoţit întodeauna de o duzină de preoţi. Pe de altă parte, instituţia bisericească dar şi unele parohii sunt finanţate serios din bani publici, pe proiecte care nu de puţine ori au născut controverse.

Reprezentanţii Bisericii sunt nelipsiţi de la orice eveniment care se produce în municipiul sau judeţul Bacău, dar îndeosebi în campaniile electorale.

 Nu de puţine ori, PS Ioachim Băcăuanul s-a afişat braţ la braţ cu politicieni precum Viorel Hrebenciuc, Romeo Stavarache sau Dragoş Benea.
La ultima campanie pentru parlamentare, din toamna anului 2012, Ioachim Băcăuanul, dar şi alţi episcopi din ţară au venit la inaugurarea monumentului dedicat lui Liviu Rebreanu, la Palanca, loc în care social democraţii băcăuani, aflaţi în campanie, au afişat lângă însemnele sfinte şi afişele şi pancartele electorale proprii. 

Mai marii bisericii au acceptat şi alte compromisuri, dar de fiecare dată susţinerea autorităţilor locale băcăuane a fost pe măsură. Inaugurarea obiectivelor publice (Podul Şerbăneşti, Pasajul Subteran, Podul Mărgineni, Primăria Tamaşi ş.a.) a fost făcută de fiecare dată în plină campanie electorală. Apoi, politicienii băcăuani, aflaţi în funcţii de decizie, au răsplătit din plin efortul preoţilor. 

Numai în acest an, parohiile din municipiul Bacău au primit peste 2,5 milioane de lei, nerambursabili, pentru înfrumuseţarea lăcaşelor de cult. Casa Sterian, imobil de patrimoniu naţional, a fost achiziţionată de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, după ce autorităţile băcăuane au refuzat să-şi exercite dreptul de preemţiune pentru a o cumpăra. Totuşi, Primăria Bacău a găsit 350 de mii de lei, nerambursabili, pe care i-a alocat casei, intrată în patrimoniul Bisericii. 

De curând, Primăria a mai alocat 385 de mii de lei, pentru realizarea unei monografii cu fotografii ale bisericilor din municipiu. Lucrarea, care va fi editată în 50 de mii de exemplare, va ajunge în casele tuturor băcăuanilor din oraş, cu un mesaj al liderului politic Romeo Stavarache dar şi al PS Ioachim Băcăuanul.
Omniprezenţa preoţilor în spaţiul administraţiei publice locale ţine şi de proiectele mari pe care Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului le derulează. Până acum, Catedrala „Înălţării Domnului“, din centrul municipiului Bacău, a înghiţit peste 12 milioane de euro iar pentru finalizarea picturii şi a altor finisaje ar mai trebui încă 4 milioane de euro. Banii au venit prin decizie politică, de la Consiliul Judeţean Bacău dar şi de la Primăria Bacău.


Potrivit statisticii din 2013, a Secretariatului General pentru Culte, în judeţul Bacău fiinţează 666 de biserici. PS Ioachim Băcăuanul, de când ocupă funcţia de vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, (2000-prezent) a pus piatra de temelie pentru 91 de biserici, a resfinţit alte 157 lăcaşe de cult şi a participat la sfinţirea a 116 biserici noi. Cheltuielile au fost realizate prin grija şi donaţiile enoriaşilor dar mai ales cu sprijinul politicienilor din administraţia locală şi centrală.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite