Fermier din Bacău, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Andrieş Gheorghe.


Potrivit rrocurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Andrieş Ghorghe se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea–credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în datele de 18 iunie 2012 şi 30 septembrie 2015, în calitate de împuternicit al fiicei sale, inculpatul Andrieş Gheorghe a depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – A.F.I.R. înscrisuri false şi inexacte pentru obţinerea unui sprijin financiar nerambursabil în cadrul Măsurii 121 pentru implementarea proiectului „Dotarea exploataţiei agricole din localitatea Plopana, judeţul Bacău prin achiziţia de tractor şi maşini agricole”.

Astfel, în cererea de finanţare depusă la data de 18 iunie 2012, inculpatul Andrieş Gheorghe a menţionat în mod nereal că fiica sa este adevărata beneficiară a sprijinului financiar nerambursabil. În realitate, beneficiarul sprijinului financiar a fost inculpatul Andrieş Gheorghe, persoană care, datorită vârstei de peste 40 de ani, ar fi obţinut un punctaj insuficient pentru aprobarea finanţării.

După depunerea înscrisurilor, în data de 05 martie 2014, inculpatul Andrieş Gheorghe a încheiat contractul de finanţare cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit-România (în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), în baza căruia agenţia se obliga să acorde un sprijin financiar nerambursabil a maxim 336.051,00 lei (echivalentul a maxim 75.144 euro).

Ulterior, în data de 19 noiembrie 2015, întreprinderea individuală a fiicei inculpatului Andrieş Gheorghe şi controlată de către acesta, a obţinut pe nedrept suma de 212.942,23 lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparţin inculpatului Andrieş Gheorghe.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 212.942 lei, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate până la data plăţii efective.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite