Editură băcăuană premiată la Salonul internațional de carte din Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două cărți publicate la Editura Vicovia din Bacău au primit cele mai înalte distincții la Salonul Internațional de carte de la Chișinău, ediția a 20-a.

„Magistralele tehnologice ale civilizației dacice", scrisă de regretatul scriitor moldovean Andrei Vartic a primit premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova, iar lucrarea „Istoria ținutului Herța (până în anul 1940)", a istoricului băcăuan dr. Ioan Murariu, premiul special al Bibliotecii Naționale din țara vecină.

Organizatorii au apreciat în mod special conținutul celor două lucrări dar și ținuta grafică. Dealtfel, editura băcăuană este singura din județul Bacău care a participat la târgul de la Chișinău.

 „Lucrările editurii noastre au fost prezentate chiar la deschiderea salonului internațional de carte. Au luat cuvântul și au adus aprecieri poetul Nicolae Dabija, președintele Forumului Democrat al Românilor din Moldova și vicepreșdinte al Uniunii Scriitorilor dar și părintele Petre Buburuz, scriitorii Vlad Pohilă, Nicolae Rusu sau Nina Vartic, soția scriitorului lucrării „Magistralele tehnologice ale civilizației dacice", a spus Viorel Cucu, directorul editurii Vicovia.

La Costești au serbat „Ziua Limbii Române"

Delegația din Bacău, care a participat la târgul de carte,  a mai poposit la Costești, raionul Ialoveni. Aici, în ultima zi din august a fost serbată „Ziua Limbii Române".

La sărbătoarea limbii române au participat poeți și oameni de cultură de renume ai Republicii Moldova, precum Nicolae Dabija sau Vasile Șoimaru. Amfitrionul manifestării a fost Tudor Grigorița.  La final, toți s-au înfruptat din berbec la cazan și mămăligă.

„Conform tradiției, gospodinele satului au adus împletituri de pâine, costume tradiționale din sipetul cu zestre. S-au gustat sarmalele delicioase făcute de Maria Pușcaș, asortate cu vinul costeștean negru ca noaptea", a mai spus Viorel Cucu. Întreaga manifestare a fost organizată cu sprijinul primarului din Costești, Vasile Bortă.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite