Doi spărgători de locuinţe, prinşi de procurorii de la Oneşti. Au primit mandat de arestare pentru 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Ardeleanu şi Andrei Radu Miron au fost arestaţi pentru 30 de zile, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti au documentat trei furturi realizate de aceştia din locuinţele în care au intrat prin efracţie şi violare de domiciliu.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti au dispus miercuri, 19 iulie,  punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Andrei Ardeleanu şi Andrei Radu Miron pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat în formă consumată  şi a unei infracţiuni de furt calificat în forma tentative.  Cei doi au fost reţinuţi iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a luat măsura arestării celor doi pentru 30 de zile.
Procurorii de la Oneşti descriu, într-un comunicat, faptele pe care cei doi le-au făcut: 
„În noaptea de 06/07.07.2017, prin efracţie şi violare de domiciliu, au pătruns în locuinţa persoanei vătămate C.M., situată în mediul rural, de unde au sustras trei televizoare tip plasmă, două cu diagonalele de 1,6 m şi unul cu diagonala de 1,8 m, o staţie audio, două boxe şi un ferăstrău mecanic marca Stihl, cauzând un prejudiciu de 6.000 lei.
În aceeaşi noapte au încercat să sustragă bunuri dintr-un imobil învecinat, aparţinând persoanei vătămate N.I.L.;
În noaptea de 14/15.10.2016, prin efracţie şi violare de domiciliu, au pătruns în locuinţa persoanei vătămate T.R., situată în mediul rural, de unde au sustras un lap-top marca Sony Vayo, 250 coroane norvegiene şi 3 pachete de ţigări Marlboro. Valoarea bunurilor sustrase este de 1.000 lei, iar a distrugerilor provocate pentru pătrunderea în locuinţă este de 3.000 lei.
În perioada 30.09-02.10.2016, pe timp de noapte şi prin efracţie, au pătruns în imobilul persoanei vătămate A.S., situat în mediul rural, de unde au sustras un polidisc, un aparat de cafea expresso şi un picamer, cauzând un prejudiciu de 1.900 lei.
Miercuri, 19 iulie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a înaintat Judecătoriei Oneşti propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Andrei Ardeleanu şi Andrei Radu Miron iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 zile a acestora
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie recunoscut de lege în favoarea persoanei supuse cercetării penale“, se precizează în comunicatul semnat de Ioan Ladan, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite