Doi poliţişti din Bacău au salvat viaţa unui bărbat căzut pe stradă în stare de inconştienţă
0Poliţiştii i-au acordat primul ajutor bărbatului inconştient până la sosirea unei ambulanţe, iar apoi au asistat echipajul medical şi s-au asigurat că victima va ajunge rapid la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
În timp ce se aflau in misiune de patrulare în municipiul Bacău, doi poliţişti au observat o persoană ce se afla căzută pe stradă, fiind în stare de inconştienţă.
Cei doi poliţişti s-au îndreptat imediat către locul unde se afla bărbatul în cauză şi au început să-i acorde primul ajutor.
Imediat au solicitat şi intervenţia unei Ambulanţe la faţa locului, iar împreună cu personalul medical au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l păstra pe bărbat în afara oricărui pericol, iar mai apoi s-au asigurat că acesta va ajunge cu bine la cea mai apropiată unitate medicală pentru a primi ingrijiri de specialitate.
„Îi felicităm pe colegii noştri pentru că, astăzi, deşi instituţia nu le-a asigurat o pregătire în domeniul acordării primului ajutor, pe lângă faptul că sunt poliţişti, au fost şi îngeri păzitori”, au precizat reprezentanţii Sindicatului Europol.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Bătrână căzută într-o fântână adâncă de 17 metri, salvată miraculos