Dezbatere despre agresivitate împreună cu deţinuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
50 de deţinuţi au participat la dezbatere
50 de deţinuţi au participat la dezbatere

Penitenciarul Bacău a găzduit astăzi o dezbatere la care au participat psihologii specializaţi în comportamente agresive.

Activitatea este parte a unui proiect comun realizat de Penitenciarul Bacău, reprezentat de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului, Compartimentul de Psihologie şi filiala Bacău a Colegiului Psihologilor din România. „Prin proiectul acesta ne propunem identificarea dimensiunilor agresive, manifestate în diferite forme şi contexte de viaţă, dar şi identificarea unor modalităţi de lucru interinstituţionale“, a declarat Claudiu Margasoiu, directorul închisorii din Bacău.


La dezbatere au participat 50 de deţinuţi şi specialişti de la Protecţia Copilului, Asistenţă Socială, Inspectoratul Şcolar Bacău, universităţi din Bacău, Iaşi şi Galaţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi organizaţii neguvernamentale din domeniul social. „Problemele materiale din familie se numără printre principale cauze ale delincvenţei, mai  ales în rândul tinerilor“, a declarat Mihaela Păduraru, asistent social. Conducerea puşcăriei a precizat că dezbaterea face parte dintr-o serie de activităţi educative, care vor continua în perioada următoare cu alte manifestări.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite