„Dansul ursului“ de la Comăneşti a ajuns vedetă în New York Times. Ce semnifică şi cât de vechi este acest obicei

Publicat: 03.12.2015 16:03

Ultima actualizare: 06.08.2022 15:07

Dansul Urşilor, New York Times. FOTO FACEBOOK Diana Zeyneb Alhindawi

Miercuri, 2 decembrie, New York Times a publicat un amplu reportaj, semnat James Estrin, în care este prezentat „Dansul Ursului“, văzut prin ochii Dianei Zeyneb Alhindawi, pe jumătate româncă, pe jumătate de origine irakiană, plecată din Moineşti de la vârsta de 8 ani. Articolul arată într-o lumină misterioasă obiceiul românesc, în opoziţie cu modul în care new yorkezii îşi amintesc de Sărbători.

Diana Zeyneb Alhindawi (36 de ani) a trăit primii opt ani din viaţă în zona Moineştiului de pe Valea Trotuşului, la bunicii dinspre mamă, care sunt români. A plecat din România împreună cu părinţii, în 1987, prin Iugoslavia şi s-au stabilit prima oară în Canada. Tatăl ei este medic, iar mama, inginer mecanic. Când avea 16 ani, Diana s-a mutat în Long Island, New York, alături de întreaga familie. Diana Zeyneb Alhindawi a studiat economie şi neuroştiinţe la Johns Hopkins University, a lucrat în domeniul ajutorului umaniar dar şi în al drepturilor omului, iar de doi ani şi-a descoperit pasiunea faţă de foto-jurnalism, în special faţă zonele de conflict din întreaga lume. Diana îşi aduce aminte cu plăcere de anii petrecuţi în zona Moineştiului şi povesteşte publicaţiei americane în ce constă dansul urşilor. „Era frumos să te trezeşti într-o dimineaţă cu ninsoare, în decembrie, să asculţi zgomotul tobelor şi ecoul care-l lăsau în văi. Trupa urşilor venea din uşă în uşă şi fiecare putea să-i lase să intre“, povesteşte Diana.

Diana Zeyneb Alhindawi, care a vizitat recent Moineştiul, le explică jurnaliştilor de la New York Times că dansul urşilor ar fi fost adus de romi, când au migrat acum mai multe sute de ani, din India. Mai mult, în articol se arată că nu este clar când ursul a fost înlocuit, în cadrul spectacolului ritual, cu oameni îmbrăcaţi în blană de urs. Dar costumele din timpul sărbătorilor de iarnă ar reflecta această influenţă.

Etnologul băcăuan dr. Dorinel Ichim: „Comuniştii nu le-au mai dat voie să umble cu ursul şi ritualul s-a transformat în spectacol“

Dacă cultul ursului are origini foarte vechi, încă de la geto-daci, despre dansul urşilor nu se poate spune cu exactitate de când datează. În actuala formă, dansul nu are mai mult de 70 de ani, mai precis de la momentul interzicerii de către comunişti a umblatului cu ursul. „Am găsit un studiu al lui Tache Papahagi-„Imagini din etnografia românească“, care a apărut în mai multe volume, între 1920-1925. Este şi o fotografie cu ursari, cu ursul. În perioada Evului Mediu, până la începutul secolului al 20-lea, ursarii plăteau o taxă. Se spunea că sunt „tocmiţi cu rupta la camera domnească“. Apoi aveau voie să meargă din sat în sat, să facă masaje cu ursul. Era vorba de un urs adevărat, dresat, care făcea spectacol când juca pe jar aprins şi juca, că-l ardea la tălpi. Puterea comunistă nu le-a mai dat voie să umble cu ursul. Şi aşa a apărut acest dans al urşilor, care nu mai are nicio semnificaţie terapeutică. Mai mult, regimul nu le-a dat voie să meargă nici cu „irozii“ şi aşa au fost introduşi în aceeaşi trupă care merge cu ursul“, ne-a declarat dr. Dorinel Ichim, specialist în etnologie.

Citește și: Cronica falimentului judeţului care producea 5% din PIB-ul României. Cum a ajuns Bacăul, din fruntaş la prosperitate, „campion“ la migraţie şi sărăcie

„Jocul Ursului“ este practicat în zeci de comune ale judeţului Bacău, mai ales în cele de munte, unde nu au dispărut toţi urşii. În aproape toate versiunile jocului apare şi numele Bacău.

FOTO Diana Zeyneb Alhindawi/Facebook