Cum trage de timp Primăria Bacău în dosarul în care este parte civilă, prejudiciată de un controversat afacerist, acuzat de spălare de bani şi fals

Cum trage de timp Primăria Bacău în dosarul în care este parte civilă, prejudiciată de un controversat afacerist, acuzat de spălare de bani şi fals

Apartamentele de la blocul 32 de pe Bulevardul Unirii trebuiau să ajungă la poliţişti FOTO Mircea Merticariu

Dosarul penal în care este judecat controversatul milionar Viorel Rusu, denunţător în mai multe dosare la DNA, bate pasul pe loc la Tribunalul Bacău. Vina o poartă chiar Primăria Bacău, care, deşi este parte civilă prejudiciată, întârzie să depună înscrisuri în apărarea sa, în conformitate cu documentele de la dosar. Municipiul a trimis în instanţă un jurist aflat într-o bună relaţie cu inculpatul, care a avut şi acţiuni la firmele sale.

Lipsa de apărare a Primăriei Bacău produce întârzieri în dosarul penal în care este inculpat Viorel Rusu, potent om de afaceri băcăuan, care şi-a ridicat un imperiu financiar din afacerile cu statul, acuzat de infracţiuni grave cum ar fi spălarea de bani şi falsul în declaraţii. 

Primăria Bacău, deşi are obligaţia să predea prin protocol către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău patru apartamente şi boxele aferente, iar locuinţele au fost demult intabulate şi vândute de controversatul afacerist, nu se grăbeşte să-şi facă apărarea, în conformitate cu cele scrise în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.


Dosarul în care este inculpat Viorel Rusu dar şi una din firmele sale, Conextrust, a fost finalizat şi trimis în judecată în urmă cu mai bine de un an. Cât a fost contestat la camera preliminară, aproape un an de zile, municipiul Bacău a fost reprezentat de juristul Corneliu Gavrilescu, cunoscut drept apropiat al afaceristului băcăuan, care în trecut a avut şi acţiuni la una din firmele sale. 

După ce dosarul a ajuns pe fond, la primul termen, Primăria Bacău nu a fost reprezentată de nimeni în instanţă, deşi este parte prejudiciată. Pe 9 martie, în ciuda pasivităţii reprezentanţilor administraţiei locale care refuză să apere astfel interesele legitime ale statului, fapt care vine în sprijinul inculpatului Viorel Rusu, Tribunalul Bacău a fixat un nou termen, pe 6 aprilie, pentru  notificarea municipalităţii.

Deşi dosarul era cunoscut încă din martie 2016, Primăria Bacău nu formulează nici acum apărare. Magistraţii Tribunalului Bacău au fixat un nou termen, generos, peste mai bine de o lună, pe 11 mai, tocmai pentru ca administraţia băcăuană să-şi apere interesele.  În acest ritm al dosarului, o parte din infracţiunile de care este acuzat inculpatul Rusu Viorel s-ar putea prescrie până la momentul unei decizii definitive şi irevocabile.

Viorel Rusu, fost şofer la IPJ, a ajuns milionar influent FOTO Mircea Merticariu

Ce acuzaţii face primarul Romeo Stavarache la adresa unui denunţător din dosarul de luare de mită şi a secretarului municipiului Bacău

Cum a reuşit să vândă Viorel Rusu apartamentele MAI, cu minciuni autentificate la notar şi cu acte incomplete la Cadastru

 

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău efectuează cercetări faţă de inculpatul persoană fizică Rusu Viorel pentru săvârşirea a patru infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C.p. şi a unei infracţiuni de participaţie improprie la abuz în serviciu, prev. de art. 52 al. 3 C.p. cu referire la art. 297 al. 1 C.p. În fapt, în sarcina acestuia s-a reţinut că la datele 20.02.2013, 05.06.2013, 17.07.2013 şi 02.10.2014, a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa notarului, susţinând cu ocazia înstrăinării către terţi a unor apartamente că bunurile ce fac obiectul vânzării nu fac obiectul vreunui litigiu pe rol. 
 
Totodată, la data de 04.02.2009, a prezentat în faţa registratorilor din cadrul OCPI Bacău acte incomplete ce au avut ca efect înscrierea dreptului de proprietate deplină asupra unei construcţii (bloc de locuinţe), determinând producerea unui prejudiciu bugetului de stat în valoare de 468.960,6 lei (valoare ce urmează a fi actualizată printr-o expertiză contabilă). 
 
Prin ordonanţa procurorului din 04.02.2016 s-a dispus reţinerea inculpatului Rusu Viorel pentru o perioadă de 24 ore, fiind înaintată cauza Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementat de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrate a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie recunoscut de lege în favoarea suspecţilor şi prev. de art.4 din C.p.p. şi art.6 al.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului“, se arată în comunicatul procurorilor de la Parchetul Curţii de Apel din Bacău.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: