Cum a deturnat o profesoară peste 16.000 de euro din fonduri europene. A încheiat o înţelegere cu DNA şi nu va face închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

O profesoară din Bacău a falsificat 12 facturi fiscale care atestau achiziţii de materiale necesare desfăşurării unui proiect derulat cu fonduri europene ca să justifice cheltuielile ilegale pe care le făcuse, spun procurorii anticorupţie.

Procurorii DNA au sesizat instanţa de judecată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei ce vizează o profesoară din Bacău. Este vorba despre Narcisa-Ramona Catinca, la data faptelor profesor în cadrul Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Bacău şi coordonator al unui proiect finanţat din bugetul Uniunii Europene prin Programul Erasmus+.

Femeia a fost cercetată pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie au stabilit că, în perioada 2017-2019, Narcisa-Ramona Catinca cu ocazia implementării proiectului „Modern European Approaches of Teaching English” şi pe perioada derulării acestuia, a schimbat fără respectarea prevederilor legale destinaţia unei părţi din fondurilor obţinute cu titlu de avans în cadrul proiectului, în cuantum 16.832 de euro.
 

A cheltuit banii europeni în scop personal

Anchetatatorii au descoperit că profesoara şi-a însuşit o parte din banii respectivi, în condiţiile în care ar fi trebuit să achite costurile de transport pentru activităţile de mobilitate din Portugalia şi Suedia, pentru elevii participanţi, care până la urmă au fost suportate de către părinţii elevilor în cauză (fiecare plătind suma de 250 euro).

De asemenea, Narcisa-Ramona Catinca nu a plătit participanţilor (cadre didactice şi elevi) sumele reprezentând sprijin individual pentru niciuna din activităţile de mobilitate desfăşurate în Portugalia, Suedia şi Italia şi nici diferenţa de grant pentru participarea cadrelor didactice la reuniunea transnaţională din Germania, spun procurorii anticorupţie.

”În continuare, pentru a justifica cheltuielile făcute nelegal, inculpata a falsificat 12 facturi fiscale care atestau achiziţii de materiale necesare desfăşurării proiectului. Ulterior, la data de 26 octombrie 2019, inculpata a prezentat la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, raportul final pentru a obţine diferenţa de grant în cuantum de 4.173 euro, sumă ce nu a mai fost plătită datorită neîndeplinirii obligaţiilor contractuale”, susţin reprezentanţii DNA.

Şi-a recunoscut faptele

În prezenţa avocatului, profesoara a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia.

Potrivit înţelegerii cu DNA,  Narcisa-Ramona Catinca a acceptat condamnarea la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Poliţistul Ismana, prins cu şpaga la ciorap: „Am o nebunie, din cauza fostei neveste care a fugit cu amantul“

Şofer dus cu Poliţia la bancomat să scoată banii de şpagă. Detalii halucinante într-un dosar al DNA

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite