Cum a ajuns şef în Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău fostul profesor de liceu Costică Lupu, prins de procurori cu nouă şpăgi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costică Lupu, profesorul acuzat că a luat mită, a condus liceul unde au învăţat copiii rectorului Valentin Nedeff, iar acesta l-a numit ulterior şef de departament la Universitate, deşi avea doar gradul de lector
Costică Lupu, profesorul acuzat că a luat mită, a condus liceul unde au învăţat copiii rectorului Valentin Nedeff, iar acesta l-a numit ulterior şef de departament la Universitate, deşi avea doar gradul de lector

Costică Lupu (62 de ani) a fost profesor de matematică timp de 31 de ani, până în 2011, la Colegiul Naţional Pedagogic din Bacău. Tot aici au făcut şcoala şi cei doi copii ai fostului rector al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, Valentin Nedeff, care a condus instituţia în anii 2008-2016, iar acum este şef al Senatului. Rectorul Nedeff l-a numit pe Lupu director de departament în 2014, deşi nu avea gradul universitar necesar.

Costică Lupu, directorul Departamentului  pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău a fost reţinut miercuri, 31 mai, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. 

Profesorul băcăuan este acuzat că a luat nouă şpăgi în mai puţin de două luni de zile, perioadă în care a fost urmărit de aproape de ofiţerii de cercetare penală de la Direcţia Generală Anticorupţie şi Biroul de Operaţiuni Speciale. Profesorul Lupu, aflat acum în arest la domiciliu, ar putea fi arestat preventiv 30 de zile, dacă magistraţii Curţii de Apel Bacău vor accepta contestaţia procurorilor.


Cine este Costică Lupu, fostul director al Colegiului Pedagogic  şi cum a ajuns şef de Departament deşi nu îndeplinea criteriul de a fi conferenţiar


Costică Lupu  a fost profesor de matematică la Colegiul Naţional Pedagogic  „Ştefan cel Mare“ din Bacău, în perioada 1980-2011. În 2005, profesorul băcăuan îşi susţine doctoratul la Chişinău, la Universitatea Pedagogică Ion Creangă, cu teza „Paradigma psihopedagogică a didacticii disciplinei şcolare“.
După obţinerea doctoratului, o perioadă a fost şi director al Colegiului Pedagogic, timp în care aici au învăţat Florin şi Adina, copiii rectorului Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, Valentin Nedeff, care au finalizat studiile liceale în anii 2007 şi 2009.


Valentin Nedeff a condus Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău în perioada 2008-2016

Universitatea „Vasile Alecsandri“ va fi condusă tot de profesorul Valentin Nedeff

Doi ani mai târziu, profesorul Lupu se specializează şi devine lector universitar la „Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, unde a susţinut cursuri şi seminarii de pedagogie şi metodologie dar şi cursuri la Departamentul de Matematică şi Ştiinţele Educaţiei.


Lectorul universitar Costică Lupu ajunge în noiembrie 2014 director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, fiind numit interimar de rectorul Valentin Nedeff. Numirea a venit după ce fostul şef al Departamentului, profesorul universitar Gheoghe Dumitriu, a devenit indezirabil pentru conducere şi s-a pensionat în octombrie 2014.

Minută Costică Lupu-Universitate 2014 by Mircea Merticariu on Scribd

Potrivit legislaţiei în vigoare, orice instituţie de învăţământ superior de stat sau privată trebuie să respecte legislaţia, carta proprie şi politicile naţionale şi europene în domeniul învăţământului superior. Această condiţie obligatorie este însă opţională pentru conducerea Universităţii, care îl numeşte pe Costică Lupu director, deşi nu avea gradul universitar cerut de lege.
Potrivit prevederilor OUG 75/2005, ordonanţă referitoare la asigurarea calităţii în educaţie, dar şi Legii Educaţiei Naţionale, dată ulterior, „directorul DPPD este cadru didactic titularizat ca profesor sau conferenţiar universitar şi are norma de bază în universitate“.  Aceasta cerinţă este stipulată şi în standardele ARACIS.
Profesorul băcăuan este numit şi validat în funcţia de director DPPD şi în iulie 2016, când era tot lector, de actualul rector Carol Schnakovszky iar decizia este aprobată în unanimitate de Senatul Universităţii, for condus de Valentin Nedeff. Costică Lupu îşi obţine titlul necesar de conferenţiar în octombrie 2016.

Minuta 2016 Senatul Universităţii Vasile Alecsandri by Mircea Merticariu on Scribd


 

Universitatea „Vasile Alecsandri“ Bacău FOTO Mircea Merticariu

Autor prolific în domeniul pedagogiei


Profesorul băcăuan de matematică, specialist în pedagogie, are mai multe cărţi în care este autor unic, coatuor şi este semnatar al mai multor articole publicate în reviste de specialitate. Printre cărţile care au văzut lumina tiparului se numără „Paradigma psihopedagogică a didacticii disciplinei şcolare“, „Creativitate şi cercetare psihopedagogică“, „The Psiho-pedagogical Paradigm of Discipline Didactics“, „Aritmetica pentru învăţători“, „Didactica Jocului“, „Elemente de geometrie şi didactica predării“, „Elemente de aritmetică şi teoria numerelor“, „Didactica matematicii pentru învăţământul primar“ ş.a.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite