Cum îl acoperă Ministerul Educaţiei pe Costel Ceocea, şeful SIF Moldova, conferenţiar universitar ilegal şi sponsor la Universitatea din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corpul de Control al Ministerului Educaţiei refuză să ne spună dacă Costel Ceocea, şeful SIF Moldova,  avea dreptul legal să ajungă cadru didactic în învăţământul universitar
Corpul de Control al Ministerului Educaţiei refuză să ne spună dacă Costel Ceocea, şeful SIF Moldova,  avea dreptul legal să ajungă cadru didactic în învăţământul universitar

Costel Ceocea, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Moldova, a devenit, pe 1 februarie, conferenţiar universitar la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, cu un dosar care nu îndeplineşte standardele minimale, impuse prin lege. În urma articolelor din ziarul Adevărul, după ce Universitatea nu a reuşit să răspundă Ministerului, acesta a trimis Corpul de Control, pe 10 martie, dar care nu a reuşit să ajungă la vreo concluzie.

Costel Ceocea, şeful SIF Moldova, este conferenţiar universitar de mai bine de trei luni de zile, la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, unde ocupă postul ilegal. 

Ministerul Educaţiei a făcut un control de ochii lumii, după mai multe adrese ale ziarului Adevărul, bazate pe probe, prezentate în articole. Mai precis, după un prim material din data de 27 ianuarie, intitulat „Cum să cumperi titluri academice. Şeful SIF Moldova şi-a „sponsorizat” postul de conferenţiar al Universităţii din Bacău din banii acţionarilor pompaţi în rector“, în care erau prezentate sponsorizările făcute de Ceocea, care au ajuns şi la fiul rectorului de atunci, Florin Nedeff dar şi inconsistenţa dosarului şefului SIF, care nu-i permitea să ajungă cadru universitar, Ministerul Educaţiei a refuzat să ia atitudine.


După primele adrese ale ziarului Adevărul, la care nu a putut răspunde, Ministerul Educaţiei a trimis o solicitare Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, prin care cerea clarificarea aspectelor ce ţin de concursul prin care a ajuns conferenţiar Costel Ceocea, cu sprijinul prietenului, rector, Valentin Nedeff. 

După trecerea primelor 30 de zile, Universitatea de stat „Vasile Alecsandri“ din Bacău nu a putut încropi un răspuns iar Ministerul, respectând procedura legală, trimite la începutul lunii martie o echipă de control, formată din Gheorghe Marin şi Dan Ţogoe.


Gheorghe Marin este consilier în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, membru în Corpul de Control, responsabil cu derularea procedurilor de evaluare şi validare a tezelor de doctorat dar şi responsabil cu concursurile pentru posturile didactice din învăţământul superior iar Dan Ţogoe este auditor în cadrul Corpului de Control. 

Trimişii ministerului, afirme surse din cadrul Universităţii, ar fi avut întâlniri atât cu Costel Ceocea, cât şi cu Valentin Nedeff, pe atunci rector al Universităţii, acum preşedinte al Senatului. După patru zile de stat în Bacău, Dan Ţogoe şi Gheorghe Marin au plecat spre Capitală, unde au luat cu ei şi amănuntele controlului de la Bacău.


Atât după control, la jumătatea lunii martie, cât şi la jumătatea lunii aprilie, ziarul Adevărul a solicitat Ministerului Educaţiei şi Cercetării să facă publice rezultatele controlului de la Bacău. Deşi a fost depăşit termenul legal, nici până în prezent echipa Corpului de Control nu a reuşit să tragă nişte concluzii asupra dosarului lui Costel Ceocea, care este şi în prezent conferenţiar universitar la Universitatea din Bacău. 

Prin vocea subordonaţilor şefului Direcţiei de Relaţii cu Presa, Daniel Tomoni, am aflat că acestea, concluziile controlului, vor fi făcute făcute publice când vor fi disponibile şi că solicitarea a fost trimisă în lucru. De la acest ultim răspuns s-a scurs termenul de 30 de zile. 


Reacţia Ministerului Educaţiei Naţionale în cazul Costel Ceocea-Valentin Nedeff este inexplicabilă, cel puţin din punct de vedere instituţional şi legal. Fără solicitările ziarului, bazate pe o documentare serioasă, echipa de control aflată în subordinea Guvernului nu ar fi deranjat niciodată „autonomia“ universitară din oraşul lui Bacovia. Chiar şi aşa, deşi au trecut două luni de la venirea din Capitală a lui Gheorghe Marin şi Dan Ţogoe, nici acum nu se ştie ce concluzii au tras aceştia sau ce au făcut, câteva zile, pe banii statului la Bacău.

Cum să cumperi titluri academice. Şeful SIF Moldova şi-a „sponsorizat” postul de conferenţiar al Universităţii din Bacău din banii acţionarilor pompaţi în rector

Ceocea dă examen, rectorul „veghează”

Oficial, punctajul realizat în dosarul de conferenţiar de şeful SIF Moldova este destul „subţire”. Conform fişelor completate şi depuse la dosar, Ceocea nu este citat în niciun studiu sau carte ştiinţifică, nu are niciun curs realizat, nu este autorul vreunui manual folosit în scop didactic şi nu a coordonat niciun program sau proiect educaţional. În acelaşi dosar, preşedintele SIF Moldova recunoaşte că nu a avut experienţă în domeniul de management în cercetare şi învăţământ. 

Comisia de examinare, „apropiată” de şeful SIF

Pe de altă parte, comisia de concurs care va conferi gradul universitar de conferenţiar pentru care se bate şeful SIF Moldova are o componenţă cel puţin interesantă. Preşedintele comisiei este nimeni altul decât prof. univ. dr. Valentin Nedeff, rectorul Universităţii, dar şi beneficiarul mai multor sponsorizări din partea SIF, bani care, aşa cum am arătat mai sus, au ajuns la fiul şi la doctoranzii lui. Un alt membru al comisiei de evaluare este Marilen-Gabriel Pirtea, profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, coautor la unul din capitolele din cartea publicată în 2014, trecută în dosarul lui Costel Ceocea. Din aceeaşi comisie mai fac parte Ion Popa şi Cosmin-Octavian Dobrin, ambii profesori-doctor la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Profesorul Ovidiu-Leonard Turcu, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prieten vechi cu şeful SIF Moldova, dar şi coautor al unor articole de specialitate semnate alături de Ceocea, este şi el în aceeaşi comisie de examinare.

Un alt membru este conf. univ. dr. Roxana Mironescu, fost viceprimar al Bacăului, cadru didactic la Universitatea „V. Alecsandri”, dar şi coautor al unui capitol dintr-o carte şi al unor articole de presă de specialitate semnate împreună cu Costel Ceocea. Şi tot pe lista membrilor comisiei care vor evalua prestaţia şefului SIF Moldova pentru postul de conferenţiar universitar mai este şi prof. dr. Dumitru Bontaş, de la Universitatea „George Bacovia” din Bacău. Fiul acestia, Ovidiu Bontaş, şi-a obţinut titlul de doctor sub coordonarea rectorului Valentin Nedeff.

Ca orice aspirant la funcţia de conferenţiar, Costel Ceocea a trebuit să dea, conform legii, o declaraţie pe proprie răspundere prin care să precizeze că nu a avut niciodată vreo legătură pecuniară cu vreun membru al comisie de examinare. Preşedintele SIF Moldova a dat această declaraţie, depusă la dosar, deşi parte din sponsorizările date universităţii băcăuane de instituţia al cărei şef este au ajuns direct în buzunarul lui Florin Nedeff, fiul rectorului, pentru o bursă în Spania.

Cum ajungi conferenţiar universitar în România cu un dosar în afara legii. Şeful SIF Moldova, cocoţat academic de o comisie formată din colegi şi prieteni

Costel Ceocea (60 de ani), preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare Moldova, este începând de luni, 1 februarie, conferenţiar la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, după un examen pe care l-a promovat cu 9.25. Comisia de examinare a acceptat un dosar care nu întruneşte criteriile minimale stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Anchetă la Universitatea „Vasile Alecsandri“. Ministerul Educaţiei verifică dosarul de conferenţiar al lui Costel Ceocea, şeful SIF Moldova

Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că va efectua o misiune la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, pentru a verifica dacă Costel Ceocea, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Moldova, şi-a obţinut legal titlul de conferenţiar. Ministerul s-a sesizat în urma articolelor din ziarul Adevărul, referitoare la sponsorizările date de şeful SIF înainte de a deveni conferenţiar, cu un dosar în afara legii.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite