Condamnaţi din naştere să fie crescuţi de maştere. Mamele bebeluşilor încurcaţi la Maternitatea Oneşti cer despăgubiri de zeci de mii de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii a doi copii încurcaţi la maternitate vor să dea în judecată Spitalul Municipal din Oneşti şi să ceară despăgubiri de zeci de mii de euro. Bebeluşii au stat în alte familii timp de o lună, până când au venit rezultatele ADN.

Scandalul de la Maternitatea din Oneşti a început vineri, 17 mai, când angajaţii au încurcat doi bebeluşi născuţi în aceeaşi zi, iar mămicile au plecat acasă, fiecare, cu copilul colegei de salon. Deşi femeile şi-au dat seama a doua zi că micuţii au fost încurcaţi, au fost nevoite să aştepte o lună de zile rezultatele testelor ADN care să confirme identitatea copiilor. Prima care şi-a dat seama de încurcătură a fost Ionela Neaga care, la prima baie făcută bebeluşului acasă, a văzut că pe brăţara de la mână a micuţului este scris numele de familie al colegei sale de cameră.

Speriate, mamele s-au dus direct la spital, însă ca să se stabilească cu precizie care sunt părinţii micuţilor a fost nevoie de patru teste ADN, în valoare de aproximativ 2.500 de euro, bani achitaţi de unitatea medicală. Şocul rezultatelor a fost devastator. Cu lacrimi în ochi, cele două femei au fost nevoite să facă schimb de prunci săptămâna trecută, în faţa tuturor celor implicaţi în cele două naşteri şi a juristului spitalului. Apoi, ca să nu se mai ajungă la instanţa care să stabilească custodia, ambele familii au semnat că nu se vor da în judecată reciproc.

Acum, părinţii micuţilor vor să dea în judecată Spitalul Municipal din Oneşti şi să ceară despăgubiri de zeci de mii de euro. Dacă soţii Ramona şi Dan Ştefan, din comuna băcăuană Buciumi, intenţionează să ceară de la unitatea medicală o despăgubire de 50.000 de euro, soţii Ionela şi Gheorghe Neaga din Helegiu nu s-au decis deocamdată câţi bani vor solicita de la spital.

„Nu este simplu să creşti timp de o lună un copil şi apoi să ţi-l ia şi să-ţi dea altul, zicându-ţi că abia acesta este copilul tău“, Ramona Ştefan, mamă


„Încă nu mi-am revenit din şoc. Nu-mi este uşor deloc. Eu am alăptat acest copil timp de o lună. M-am ataşat de el. Din ziua în care am ajuns acasă şi am văzut că la mâna băieţelului pe care îl ţineam în braţe este scris numele colegei mele de cameră şi până ce au venit rezultatele ADN-ului am trăit un coşmar. Nu mai ştiam ce să cred. Speram ca analizele să indice că băieţelul pe care eu îl ţineam în braţe să fie fiul meu. N-a fost aşa!“, a afirmat Ionela Neaga (32 de ani), mama micuţului Eduard George.

Ea a mai adăugat că, cel mai probabil, va da spitalul din Oneşti în judecată, însă aşteaptă mai întâi ca Poliţia să finalizeze ancheta prin care o parte din personalul medical este acuzat de neglijenţă în serviciu. Ba mai mult, din cauza stresului, femeia afirmă că are grave probleme cu tensiunea arterială.

Cealaltă familie, soţii Dan şi Ramona Ştefan, din comuna Helegiu, judeţul Bacău, susţin că vor cere de la spitalul din municipiul Oneşti suma de 50.000 de euro. „Ne-a fost şi ne este şi acum foarte greu. Eu, din cauza stresului, nu am avut cu ce alăpta copilul. Şi eu, şi mama cealaltă am avut de suferit din cauza acestei încurcături. Nu este simplu să creşti timp de o lună un copil şi apoi să ţi-l ia şi să-ţi dea altul, zicându-ţi că abia acesta, cel de-al doilea, este copilul tău. Noi ne-am gândit să cerem 50.000 de euro, dar suma aceasta nu acoperă câtuşi de puţin suferinţa pricinuită“, a afirmat Ramona Ştefan (20 de ani), mama micuţului Elian Mihăiţă. 

PRIMELE PEDEPSE

Comisia de Disciplină din Spitalul Oneşti a propus pedepse petru cei vinovaţi, însă la începutul acestei săptămâni managerul spitalului va lua decizia finală. Un medic şef de secţie şi un asistent-şef au fost retrogradaţi din funcţie, cinci asistente au fost penalizate cu 10% din salariu pe o perioadă de trei luni, o infirmieră a fost sancţionată cu 5% pe trei luni, iar alte patru infirmiere au primit avertismente. Astfel, şeful Secţiei de Neonatologie, medicul Cornelia Cămăraşu, a fost eliberat din funcţie, la fel ca asistentul-şef al aceleiaşi secţii, Luminiţa Antohi.

De asemenea, cinci asistente din cadrul aceleiaşi secţii, respectiv cele care au făcut toaletarea bebeluşilor după naştere, care au predat copiii către mamele lor şi care au fost între ture atunci când se presupune că s-a făcut schimbarea între bebeluşi, au fost sancţionate cu câte 10% din salariu, pe o perioadă de trei luni.
Comisia de Disciplină a spitalului a mai propus şi diminuarea cu 5% din salariu, tot pentru o perioadă de trei luni, pentru o infirmieră a Secţiei de Neonatologie, precum şi aplicarea de avertismente pentru alte patru infirmiere. Poliţia a deschis un dosar în care mai mulţi medici, asistente şi infirmiere sunt anchetate pentru neglijenţă în serviciu.

„Încă nu mi-am revenit din şoc. Nu-mi este uşor deloc. Eu am alăptat acest copil timp de o lună. M-am ataşat de el“, Ionela Neaga, mamă


Comisia de Disciplină nu a reuşit să identifice cine este principalul vinovat de încurcarea bebeluşilor. „Deşi a durat nouă ore această şedinţă a Comisiei de Disciplină, nu am reuşit să identificăm cine este acea persoană care a greşit efectiv prin schimbarea între ei a celor doi nou-născuţi“, a declarat Adrian Brânzaniuc, directorul medical al Spitalului Municipal Oneşti.

Drama celor două mame a creat o legătură puternică între cele două familii. Femeile, ambele casnice, provenind din familii de gospodari înstăriţi din zona rurală a Bacăului şi cred că ar fi vorba despre destin, în condiţiile în care ele s-au împrietenit încă din spital. Ionela Neaga spune că nu va trece o săptămână fără să viziteze copilul familiei Ştefan, pe care l-a alăptat la sân timp de o lună. „Vreau foarte mult ca băieţii să crească împreună şi să ajungă prieteni. Cred că prin ce-au trecut ei ţine de destin şi trebuie să fie apropiaţi, ca fraţii de cruce“, a mărturisit Dan Ştefan, soţul femeii din localitatea Buciumi.

PĂREREA SPECIALIŞTILOR

Medicii spun că cei doi copii au stat un timp mult prea scurt cu alte mame şi că nu există pericolul ca micuţii să rămână cu sechele în acest sens. Pediatrii sunt de părere că alăptatul la o mamă străină nu va influenţa negativ evoluţia ulterioară a copiilor. „Nu există nicio teorie conform căreia alăptatul la altă mamă îi influenţează în vreun fel pe bebeluşi. De când e lumea şi pământul au fost mame care nu au putut alăpta şi şi-au dat pruncii la alte mame, ce i-au hrănit cu laptele lor. Altele, au apelat la laptele praf sau de vacă“, a declarat Vica Todosiciuc, medic pediatru în cadrul Maternităţii „Cuza Vodă“ din Iaşi.

Cel mai probabil, însă, părinţii ar putea fi afectaţi pentru că au îngrijit timp de o lună un copil de care s-au ataşat şi despre care nu au ştiut dacă este sau nu al lor. Psihopedagogul băcăuan Anca Temelie consideră că cele două mame vor trece mai uşor peste această traumă dacă vor fi consiliate. „Dacă au posibilitatea să meargă la un psiholog, le va fi mult mai uşor, însă, până la urmă, timpul va vindeca ceea ce acum li se pare greu de depăşit. În fond, este bine că s-a aflat adevărul şi că totul s-a terminat favorabil“, a afirmat Anca Temelie.

În ceea ce priveşte daunele pe care le vor solicita, în justiţie, cele două familii, specialiştii spun că demersul este unul îndreptăţit. Avocatul Răzvan Dumitrescu, din cadrul Baroului Bacău, afirmă că familiile au toate şansele să primească despăgubiri de la spitalul din Oneşti. „Chiar dacă aspectul penal al problemei există, urmând ca ancheta să stabilească existenţa infracţiunii, cel mai important aspect al problemei rămâne cel material, având în vedere că părinţii au fost privaţi de propriul copil o lună. O eventuală despăgubire în cuantumul cerut de părinţi ar fi calea cea mai potrivită pentru a compensa suferinţele morale“, a explicat avocatul Răzvan Dumitrescu. Psihologii spun că mamele au nevoie de consiliere pentru a trece peste traumă.

Alte articole:

Fiica fostului patron al rafinăriei Rafo, încarcerat la Rahova: „Mi-am sfătuit tatăl să scrie pe blog. Aşa se descarcă!”

Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu şi al Alexandrei Dinu, a fost operat la inimă 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite