FOTO Absolvenţii Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" şi-au luat rămas bun de la profesori şi colegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai bine de 200 de absolvenţi de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" şi-au aruncat tocile şi şi-au luat adio de la profesorii care i-au învăţat timp de patru ani, precum şi de la colegi.

Totodată, emoţionaţi, ei au spus pentru ultima oară “prezent” la strigarea catalogului.

Îmbrăcaţi în robe, tinerii absolvenţi au mărşăluit prin centrul oraşului spre Casa de Cultură, pe scena căreia a avut loc festivitatea de încheiere a celor patru ani de liceu.

Colegiul băcăuan ”Vasile Alecsandri” se poate mândri anul acesta cu doi şefi de promoţie. Este vorba despre Tudor-Alexandru Irimia de la clasa a XIIG (prof. dirig. Ghelasa Elena) şi Laura Adriana Munteanu, de la clasa a XII-a F (prof. dirig. Ştefana Balan).

Ambii au absolvit clasele IX-XII cu media 10.

Pentru mine această distincţie confirmă încă o dată cele trei criterii pe care munca trebuie să le îndeplinească, pentru a fi semnificativă: autonomie, complexitate şi o conexiune puternică între efort şi răsplată. Pe parcursul celor patru ani, profesorii nu s-au rezumat doar la programa şcolară şi ne-au oferit libertatea de a crea şi de explora subiectele ce ne-au interesat mai profund. Am avut de-a face cu situaţii diverse, de la zile extrem de aglomerate, la împletirea cu succes a orelor de curs cu proiecte extraşcolare, a declarat Tudor Irimia, unul dintre şefii de promoţie ai colegiului.
image

Foto

image
În aceşti patru ani de liceu am învăţat că este mai important sa fii un om de valoare şi nu neaparat unul de succes. Consider că fiecare absolvent este liderul propriei generaţii, a afirmat Laura Adriana Munteanu, a doua şefă de promoţie a şcolii.
Alte articole:
Poveşti terapeutice pentru elevi, organizate de Casa Corpului Didactic
Muzică şi expoziţie de pictură "De ziua ta, copile drag!"
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite