Cod galben şi cod portocaliu de caniculă în judeţul Bacău. Luna iulie începe cu temperaturi de 40 de grade şi furtuni. Care sunt recomandările autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru municipiul şi judeţul Bacău, şi nu numai,  avertizarea meteorologică de cod galbe, valabilă în ziua de vineri,  30 iunie şi cod portocaliu, sâmbătă, 1 iulie.

Vineri, 30 iunie, valul de căldură se va intensifica, iar  disconfortul termic se va accentua, temperaturile maxime fiind de 33-36 grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade. Sâmbătă, 1 iulie, valul de căldură se va  accentua semnificativ, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, temperaturile maxime fiind de 37-40 grade Celsius.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în ziua de sămbătă, 1 iulie, mai ales în orele serii şi ale nopţii, fiind intervale de timp cu averse torenţiale, vijelii şi căderi de grindină. La nivelul municipiului Bacău s-au aprobat măsurile necesare pentru protejarea populaţiei în perioadele caniculare. În acest sens sunt deschise punctele de prim ajutor, respectiv cele şase  puncte de distribuire a apei potabile pe raza municipiului. Acestea vor fi deschise în intervalul orar 10.00 – 17.00, conform recomandării Direcţiei de Sănătate Publică Bacău, în intervalul 29 iunie-1 iulie, cu posibilitatea prelungirii în cazul emiterii unei noi avertizări meteorologice“, se arată într-un comunicat al Primăriei Bacău.

Punctele de distribuire a apei potabile pe raza municipiului Bacău sunt următoarele:

- Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău, str. Ştefan cel Mare, nr. 17A;
- Biserica Ortodoxă ”Sf. Neculai”, B-dul Unirii, nr. 4;
- Teatrul Municipal Bacovia, str. Iernii, nr.7;
- Sediul Municipiului Bacău, str. Mărăşeşti, nr.6;
- Biserica Ortodoxă ”Sf. Dumitru”, str. Narciselor, nr. 2;
- Serviciul Public de Evidenţă a Persoanelor, str. Henri Coandă, nr. 2.

Recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei

Autorităţile avertizează asupra faptului că temperaturile ridicate şi disconfortul termic pot fi periculoase pentru sănătatea populaţiei, mai ales pentru cei cu probleme cardiace

Trebuie evitate:

– deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat;
– evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
– purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
– beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe;
– mâncaţi fructe şi legume sau iaurt, mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
– evitaţi alimentele cu conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
– menţineţi legătura cu persoanele în vârstă, interesaţi-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
– nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– persoanele care suferă de diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
– pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Situaţie de urgenţă. Ce recomandă Instituţia Prefectului

„Miercuri, 28 iunie, la sediul Ministerului Afecerilor Interne, sub conducerea ministrului afecerilor interne, doamna Carmen Daniela Dan si a ministrului sanatatii, domnul Florian Dorel Bodog, a fost convocat un Comandament de canicula, activitate organizata in sistem videoconferintă. 

La convocare au participat subprefectul judetului Valentin Ivancea si sefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, conducerea Directiei Judetene de Sanatate Publica, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, reprezentantii societatilor de distribultie si furnizare a energiei electrice si ceilalti membri ai Comitetului judetean pentru situatii de urgenta cu atributii in gestionarea acestei situatii.

Fata de situatia prezentata, in videoconferinta care a avut loc astazi, sustinuta de ministrul Administratiei si Internelor cu prefectii judetelor, au fost stabilite pe langa aplicarea planului pentru diminuarea efectelor negative a fenomenului de canicula  si urmatoarele recomandari privind protectia populatiei ce trebuiesc distribuite in mass media si in mediu virtual :

- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii iau seara, pe cât posibil prin fcone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);

       - Se recomanda haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

- se recomanda consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);

       - se recomanda consumul de fructe si legume (pepene, prune, roşii)  iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); se vor evita băuturile ce conţin cofeina (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;

      - se vor evita alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

- se va evita consumul de  alcool - care deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;

- Se va mentine legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesandu-va  de starea de sănătate a acestora;

- Nu vor fi lasati copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;

- Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;

-Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor mediculu. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;

- Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, in locuri umbrite ori ventilate corespunzator“, se precizează în comunicatul Instituţiei Prefectului Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite