Captură de heroină de la un deţinut închis la Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După gratii, puşcăriaşii sunt permanent în vizorul poliţiei
După gratii, puşcăriaşii sunt permanent în vizorul poliţiei

O reţea de traficanţi de droguri a fost anihilată la Penitenciarul Bacău de către lucrătorii de la Crimă Organizată, coordonaţi de procurorii DIICOT. Oamenii legii au acţionat după ce au fost informaţi că un pachet cu droguri va ajunge la unul dintre deţinuţi.

„Ştiam că în Bacău se consumă droguri şi că ajung la deţinuţi. Aveam indicii clare în acest sens. Cercetările continuă pentru a identifica întreaga reţea“, a declarat un ofiţer sub acoperiere de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.

După mai multe filaje, a fost prins în flagrant luna trecută, în sectorul de vizită, Eduard F. (31 de ani). Deţinutul primise într-o cutie de bomboane 30 de grame de heroină de la Maria U., soţia unui alt deţinut, Gigi Marius U. Acesta  a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru trafic de carne vie.

„Asupra deţinutului s-au găsit circa 30 de grame de substanţă alb-gălbuie, care s-a dovedit a fi heroină“, ne-a explicat Adrian Novac, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului. Tot el a mai explicat că femeia luase legătura cu Eduard F., închis opt ani tot pentru trafic de persoane, deoarece soţul ei era deja în vizorul legii.

Cazul a fost preluat de procurorii DIICOT şi predat Tribunalului Bacău. Deoarece Eduard F. şi-a recunoscut fapta, pe numele său a fost emis un nou mandat de arestare pentru trafic de droguri în grup organizat. Dacă va fi găsit vinovat, el mai riscă alţi zece ani după gratii.

Pentru că au fost ameninţări asupra Mariei U., Eduard F. a fost transferat la un alt penitenciar. Adrian Novac, PENITENCIARUL Bacău

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite