Beciul şi gardul lui George Bacovia vor fi reamenajate. Consiliul Judeţean Bacău este dispus să plătească 120 de mii de euro pe investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beciul şi gardul de la casa lui George Bacovia vor costa 120 de mii de euro
Beciul şi gardul de la casa lui George Bacovia vor costa 120 de mii de euro

Consilierii judeţeni băcăuani au aprobat ieri propunerea venită din partea conducerii Muzeului de Istorie „Iulian Antonescu“ din Bacău, instituţie aflată în subordine, de reabilitare abeciului şi a gardului de la casa care a aparţinut poetului George Bacovia. Reparaţiile sunt estimate la 536 de mii de lei, valoare care include şi proiectul.

Refacerea beciului şi a gardului de la casa lui George Bacovia din Bacău  se anunţă a fi o investiţie costisitoare pentru Consiliul Judeţean Bacău. Consilierii au aprobat ieri indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Amenajarea beciului şi a curţii interioare la „Casa Memorială George Bacovia“.

Valoarea proiectului conceput de Biroul de Arhitectură „Grama Nicolae“  este de peste 536 de mii de lei, din care lucrările propriu-zise costă aproximativ 400 de mii de lei. 

Potrivit motivaţiei proiectului, „investiţia vizează punerea în valoare, din punct de vedere funcţional şi estetic, a Casei Memoriale George Bacovia, aflată în fază finală de refacere şi consolidare, prin transformarea beciului existent, în partea de sud a casei, parţial sub aceasta, în spaţiu expoziţional sezonier, amenajarea şi modernizarea curţii interioare asigurând un spaţiu integrat cu identitatea casei memoriale şi funcţiunea acesteia ca spaţiu cultural, refacerea şi după caz, înlocuirea împrejmuirii, precum şi lucrări de semnalizare adecvate. 

Astfel, asupra beciului în suprafaţă de 34,45 de metri pătraţi, din care 18 metri pătraţi se află sub casă, se propun lucrări de stabilizare a structurii acesteia, prin înlocuirea elementelor de zidărie prăbuşite sau degradate, injecţii de mortar pe bază de ciment, cu conţinut scăzut de săruri solubile, consolidarea stratului de fundare, refacerea pardoselii folosind o pardoseală de cărămidă recuperată de la desfacerea podului casei, aplicarea de măsuri de hidroizolare, desfundarea gurilor nturale de aerisire şi conectarea acestora la tubulaturi care se asigure o bună circulaţie a aerului interior, instalarea unui echipament de asistare a ventilaţiei interioare prin metode mecanice, refacerea accesului la beci, instalarea unui sistem de iluminat ambiental, construirea unei rigole de colectare a apei pluviale, perimetral, în jurul părţii exterioare a beciului“, se arată în proiectul de hotărâre. 

În aceeaşi motivaţie se arată că se vor reface aleile, spaţiile verzi, vor fi montate cinci bănci  iar porţiunea de gard aflată la stradă va fi reconstruită din lemn, după stilul existent acum un secol. 

image
Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite