Bebeluş, mort într-un accident provocat de tatăl lui. Bărbatul s-a urcat băut la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În accident au mai fost răniţi celălalt copil, de doi ani, soţia şoferului şoferul. Poliţia a deschis dosar penal.

În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia trei persoane au necesitat îngrijiri medicale şi una a decedat.

Potrivit IPJ Bacău, n tânăr de 24 de ani, din Buhuşi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 156 B ce face legătura între oraşul Buhuşi şi localitatea Blăgeşti, pe fondul consumului de alcool şi a vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Un bebeluş de patru ani, copilul şoferului, a murit pe loc.

În urma accidentului a mai rezultat vătămarea corporală a trei persoane, respectiv doi adulţi, resptiv o femeie de 20 de ani, şoferul de 24 de ani, un minor de un an şi 11 luni,  care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, necesitând internarea.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite