Bacău: Târgul Olarilor atrage sute de băcăuani

La mare căutare au fost rochiile brodate cu motive populare româneşti, ungureşti şi nemţeşti, aduse de un producător din Covasna.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai bine de 30 de meşteri populari din întreaga ţară s-au adunat la Târgul de Sân’ Petru, organizat în centrul oraşului, cu ocazia hramului Bacăului. Coşuri de nuiele, porturi populare, oale de lut şi tot feluri de mâncăruri tradiţionale sunt expuse spre vânzare de meşeteri care au venit din judeţele Maramureş, Argeş, Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ.


„Este pentru a treia oară când vin la un astfel de târg, la Bacău. Am crescut în casă de meşteri populari. De când mă ştiu, mama mea a stat numai la războiul de ţesut. Cămaşa pe care o poartă Gheorghe Turda, de mâna ei este cusută“, a afirmat Maria Zapca (48 de ani) din Săpânţa, judeţul Maramureş.

„De la 8 ani ţes la război“
Femeia a mai adăugat că bunicul ei a fost unul dintre marii meşteri în confecţionarea produselor de lemn. „El făcea toate carele din zona noastră. Şi roata la căruţă, şi furca, şi coasa, şi grebla. Eu, ca fată, am deprins îndeletnicirea mamei. De la opt ani ţes la război“, a adăugat Maria Zapca. Andrei Onu (38 de ani) a venit cu turtă dulce tocmai din Piteşti, judeţul Argeş. Păstrează aceeaşi reţetă de peste 150 de ani şi afirmă că este una simplă: scorţişoară, făină, zahăr, bicarbonat şi apă.

„Toată familia mea ştie să prepare turtă dulce. N-am schimbat nimic la reţeta de peste 150 de ani“, a explicat Onu. Iştvan Covaci a venit din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, cu zeci de ii şi fuste cusute în propriul atelier.

La o rochie stilizată se lucrează două luni
„Soţia mea e specialistă în cusături. Cele mai căutate sunt rochiile stilizate, care se pot purta în ziua de azi, însă au motive populare româneşti, maghiare sau nemţeşti. Sunt făcute manual, din bumbac şi in sută la sută. La o rochie se poate lucra şi câte două luni“, a zis Covaci.

Băcăuanii veniţi la târg s-au decis cu greu ce produse să cumpere. „Am ales nişte căniţe, trei castronele din cele care se pun pe pereţi, un vas de lut artizanal şi o ie foarte frumoasă“, ne-a spus Maria Dragomir, medic. Astăzi e ultima zi de târg.

Listă de preţuri la Târgul Olarilor
Obiecte    Preţuri

Traistă    10-15 lei
Pălărie    5-15 lei
Cergă     150 de lei
Oale        8-120 de lei
Turtă       2-15 lei
Rochii     450 de lei
Ie             60 de lei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările