Bacău: Portret/ Ionuţ Căşeru pregăteşte viitori campioni la karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Căşeru
Ionuţ Căşeru

De 12 ani practică artele marţiale. Elevii antrenaţi de el au urcat pe cel mai înalt podium la Campionatul Mondial.

Ionuţ face parte din categoria celor care au început să practice sportul de performanţă destul de târziu. A intrat într-o sală de karate când avea 17 ani împins de un prieten.

„Aşa l-am cunoscut pe regretatul Dănuţ Botezatu. De la el am învăţat tot ce ştiu. Tot timpul mi-am dorit să fac un sport în care să învăţ tehnici de autoapărare şi am fost atras de mic de karate“, a povestit Ionuţ. A susţinut primul său concurs la doi ani după ce s-a apucat de karate. A luat locul trei la Campionatele Naţionale de Karate Moderne, iar succesul i-a dat aripi pentru a participa şi la alte competiţii.

În 2002 s-a angajat la Ministerul de Interne şi a participat la trei Balcaniade. De fiecare dată s-a întors acasă cu medalii. În 2008 a primit cea mai cruntă veste din viaţa sa. Prietenul şi antrenorul său, Dănuţ Botezatu a murit în urma unei crize de pancreas. A vrut să ducă mai departe munca începută de acesta şi, în memoria lui, a schimbat denumirea Clubului Sportiv „Siretul Bacău“ în „Dan Botezatu“.

Vrea să concureze la Campionatele Mondiale

Tot în 2008 şi-a făcut debutul şi în antrenorat când a participat cu elevii săi la Campionatul Mondial de Karate pe echipe. S-a întors acasă cu medalia de bronz. Apogeul  l-a atins în 2009, când a participat cu patru copii la Campionatul Mondial de Karate din n Ungaria. „Elevii mei au obţinut atunci o medalie de aur, una de argint şi două locuri cinci. Am simţit că munca mea şi a lor a fost răsplătită“, a spus sportivul.

Nu şi-a neglijat nici viaţa sa de sportiv. Anul acesta a participat atât la Campionatul Naţional de Karate, cât şi la Cupa României. La primul a luat argintul, iar la al doilea bronzul. Ţelul său este să ajungă la Campionatul Mondial.

Profil
Născut. 29 august 1980, Bacău.
Studii. A făcut un master în managementul afacerilor la Universitatea „George Bacovia“.
Familie. Este necăsătorit şi are o soră mai mare.

Întrebări şi răspunsuri
Cum îţi motivezi elevii ca să ajungă pe podium?
Nu poţi face performanţă fără sacrificii, iar eu nu-mi menajez elevii. Dacă simt că unul dintre ei nu este pregătit suficient, nu-l trimit la competiţii. Este o motivaţie destul de puternică, orice sportiv îşi doreşte să concureze.
Ca antrenor ce le spui celor care vor să se apuce de karate?
Că nu este un sport uşor. Că din punct de vedere material să nu se aştepte la câştiguri fabuloase. Cu toate acestea, există şi o parte bună. Îţi creşte încrederea în forţele proprii şi te disciplinează, ceea ce te ajută şi în societate.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite