Bacău: PORTRET/ Ana Maria Zodian: „Muzica elimină energia negativă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Zodian
Ana Maria Zodian

A traversat Atlanticul şi a colindat Europa când făcea parte din trupa Acapella. Acum vrea să înfiinţeze o formaţie vocală pentru a ajuta şi tânăra generaţie.

Este îndrăgostită de muzică dintodeauna. A urmat Liceul de Artă „George Apostu“ din Bacău, unde a studiat pianul. În anii de liceu i s-au cristalizat preocupările muzicale, iar asta a determinat-o să-şi continue drumul, să urmeze Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, specializarea dirijat cor academic.

Tot în Capitală, în 2003, a intrat în formaţia vocală Acapella, trupă cu un repertoriu foarte bogat din muzica clasică, folclorică, jazz sau gospel.

Concerte peste hotare

A mers în turnee în Germania sau chiar la Casa Albă, în Statele Unite ale Americii. În 2004 a ajutat la primul album al trupei, numit „Crăciun cu Acapella“. Din 2005 până în 2008, a cântat cu trupa în diferite locuri din Austria, la evenimente culturale pentru promovarea României, la solicitatarea ambasadei. „Trupa Acapella are o relaţie deosebită cu Ambasada României din Austria. În fiecare an a fost invitată la diferite evenimente pentru promovarea ţării. Am fost alături de Acapella şi la concertele din Sibiu, în 2007, când a fost desemnat capitala europeană a culturii“, spuneAna Maria Zodian.

În 2008, s-a dedicat vieţii private şi a dat naştere unei fetiţe. „Prin luna a şaptea de sarcină am întrerupt colaborarea cu formaţia, dar am reluat-o ulterior“, a mai spus Ana Maria. În 2009, Ana Maria a decis să devină profesoară şi a revenit la şcoala care a format-o, Liceul „George Apostu“ , unde ocupă un post la catedra de pian-complementar.

Naşterea fetiţei, dar şi apropierea de tinerele talente, la catedră, i-au schimbat priorităţile. „Vreau să înfiinţez un grup vocal în Bacău. Avem atâţia copii talentaţi care trebuie să creadă în destinul lor în lumea muzicii. Dar pentru asta este nevoie de multă muncă, de şansa de a fi descoperiţi“, a mai spus Ana Maria.

O fundaţie pentru copii şi părinţi

Preocupările profesoarei merg chiar mai departe. Împreună cu un grup de profesori este pe punctul de a înfiinţa o fundaţie culturală care va avea ca scop dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor, de la cea mai fragedă vârstă până la cea în care vor decide singuri drumul.

Un alt obiectiv clar definit va fi cel de asistenţă socială şi consiliere a părinţilor. Deja au fost depuse actele pentru înregistrare şi s-au făcut demersuri pentru obţinerea unui nume, care ar putea fi Asociaţia Culturală „Armonie şi Culoare“.

„Îmi doresc ca acest proiect să funcţioneze. Urmărim dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor, prin muzică şi artă, şi ne dorim să atragem şi copii din mediul rural, în special din localităţile învecinate Bacăului“, a mai spus Ana Maria Zodian.

Profil
Născută: 23 august 1982, Bacău.
Studii: A absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Familie: Este căsătorită, are o fiică.

Întrebări şi răspunsuri
Ce-i trebuie unui elev pentru o carieră în muzică?
Talentul e înnăscut, dar fără muncă se pierde. Avem mulţi copii talentaţi care au nevoie să fie direcţionaţi spre studiu. Observ o creştere a interesului faţă de domeniul muzical. Tot mai mulţi copii sunt împinşi din grădiniţă spre dans şi muzică Este bine.
Care este rolul muzicii?
Muzica este necesară pentru relaxarea şi înnobilarea sufletului. Elimini din energia negativă, te eliberezi de ceea ce e rău şi cultivi spiritul. Muzica contribuie la dezvoltarea personalităţii. Contează muzica care se ascultă în familie, atmosfera şi tocmai de accea este importantă şi consilierea părinţilor în această privinţă.

Ce-i place
Anei îi plac dansul şi muzica de calitate, dar mai mult decât orice să stea cu fiica sa. Îi mai place să comunice, să zâmbească. Dacă nu şi-ar fi ales să fie profesor, ar fi vrut să lucreze în relaţiile cu publicul.

Ce nu-i place
Îi displac răutatea oamenilor din jur, tristeţea lor şi energia negativă pe care o degajă. O deranjează că românii au devenit mai închişi, mai neospitalieri. Nu-i place nici scorţişoara sau cafeaua şi detestă ţigările.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite