Bacău: Aproape 100 de blocuri din oraș sunt în pericol să se prăbușească în caz de cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lista cu imobilele însemnate se găsește pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Cele mai periculoase rămân în continuare blocurile de pe strada Mărășești marcate cu bulina roșie. Doar un singur imobil se află în procedură de reconsolidare.  

Vreme de mai mulți ani, experții tehnici au verificat și trecut pe o listă nu mai puțin de 98 de imobile, din municipiul Bacău, considerate fragile în cazul producerii unui seism important.

Expertizarea s-a făcut în perioada 1993 - 2007 și în funcție de vechime și de starea lor de la vremea respectivă au fost încadrate în diferite categorii de urgență sau clase de risc.

Constantin Grapă este expertul care a stabilit verdictul pentru mai bine de jumătate din clădirile vizate și care vede lista depășită la ora actuală. „În funcție de clasa de urgență se intervine cu lucrări în doi, cinci sau zece ani maxim. Au trecut atâția ani și poate nu s-a făcut nimic. Pentru a avea o imagine clară trebuie să fie expertizate din nou", ne-a declarat Constantin Grapă.

Citește și:

Cel mai sigur bloc din România a fost construit la Iaşi. Vezi despre ce imobil este vorba (UPDATE, FOTO)

Pe lista pericolului apar imobile construite în 1898 dar și blocuri mai noi din 1980. Expertul spune că locatarii de aici au probleme din cauza acestei etichete. „Este un imobil chiar în centrul orașului, ridicat în 1981 care apare pe această listă iar oamenii au probleme când vor să vândă sau să-l gireze. El nu este un bloc cu pericol, pentru că este relativ nou. De aceea trebuie revizuită lista", a mai spus Grapă.

Doar un bloc consolidat

Cele mai periculoase clădiri rămân în continuare blocurile nr. 4,7,9,10 și 12 de pe strada Mărășești, marcate deja cu bulină roșie și încadrate în clasa I de risc seismic.

Imobilul cu numărul 11 a fost scos de pe listă după ce aici s-au început lucrări serioase de consolidare, cu bani de la bugetul de stat, bugetul local și asociația de proprietari. Pentru celelalte s-au făcut doar demersuri. „Aceste imobile reprezintă o prioritate pentru noi. Am realizat documentația necesară împreună cu Asociația de Proprietari și am transmis mai departe la Ministerul Dezvoltării. Așteptăm să ne trimită finanțare pentru că noi trebuie doar să gestionăm. Lucrările sunt suportate cu bani de la bugetul de stat, numai că semnalele nu sunt tocmai bune", a declarat Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.

Pentru ca structurile de rezistență să nu fie afectate, Inspectoratul de Stat în Construcții amendează proprietarii care dărâmă zidurile de interior fără o aprobare obținută în prealabil. „În 2009 au fost aplicate trei amenzi, în valoare de 6.370 de lei, iar anul trecut 11 amenzi în cuantum de 12.620 de lei", a declarat Romulus Strugaru, director la ISC Bacău.

Băcăuanii se tem de un cutremur. „Dacă blocurile sunt vechi și dacă s-au făcut și lucrări de interior fără cap, trebuie să  luăm în calcul și pericolul în caz de un seism mai puternic", ne-a spus Cornelia Nistor, o băcăuancă.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite