Bacău: În greva tăcerii pentru că i-au discriminat fiica

Cu gura lipită cu leucoplast şi cu două pancarte, femeia a decis să comunice doar în scris, convinsă că cei care pot să o ajute sunt de multă vreme surzi.

Dorina Gaftoniuc (40 de ani), mama unei fetiţe cu sindromul Down, a intrat de ieri, la ora 16.00, în greva tăcerii. Ea şi-a lipit gura cu leucoplast şi nu va mai scoate niciun cuvânt  până când copiii care suferă de această maladie vor avea aceleaşi drepturi ca şi micuţii sănătoşi. În plus, femeia merge pe străzile oraşului cu fetiţa şi cu două cartoane prinse de gât pe care şi-a scris păsul.

Principalul motiv al protestului este că fiica sa, elevă în clasa a V-a la Şcoala Generală Nr. 27 din Bacău, este obligată de conducerea instituţiei de învăţământ să părăsească colectivul de copii de care s-a ataşat şi să se multe într-o altă clasă.

„M-am săturat să vorbesc unui sistem social surd şi orb. Şefii din ţara asta iau decizii şi dau verdicte înainte să-i asculte pe cei care au probleme reale. Nu suntem auziţi! Nu suntem ascultaţi! Am vorbit până acum la pereţi. Acum tac!“, şi-a vărsat Gaftoniuc năduful în scris, pe coli de hârtie.

Constantin Juncu, directorul Şcolii Nr. 27, afirmă că decizia schimbării fetiţei într-o altă clasă aparţine Consiliului de Administraţie şi are la bază o solicitare făcută de mai mulţi părinţi. Oamenii reclamă că micuţa cu sindromul Down este agresivă şi nu se mai înţelege cu colegii săi.

„Dacă s-a creat acest conflict cu părinţii şi elevii, ar fi indicat ca fiica sa să se mute într-o clasă paralelă. Ba mai mult, mama copilei stă oră de oră în bancă cu fiica la orele de curs. Nici acest lucru nu mai este acceptat de copii şi de părinţi“, a declarat directorul. El a mai adăugat că va solicita o expertiză din partea medicilor specialişti care să demonstreze că micuţa are nevoie de un însoţitor în timpul lecţiilor.

„Ataşamentul mamă-fiică nu poate fi rupt“
Gabriela Oteliţă, membrul fondator al Asociaţiei Sindrom Down Bacău, afirmă că a cunoscut multe astfel de situaţii în care mama şi copilul sunt de nedespărţit. „Mai ales când copilul se naşte cu acest sindrom, ataşamentul dintre cei doi este imens. Pur şi simplu nu pot sta unul fără altul“,  a explicat fondatorul asociaţiei.

Ea a mai spus că un copil cu Down are întotdeauna nevoie de un profesor însoţitor. „Dacă nu o lasă pe mamă să mai stea în bancă cu fetiţa, trebuie atunci să-i aducă un profesor de sprijin“, a adăugat Gabriela Oteliţă.