UPDATE Bacalaureat 2017 Bacău. Subiecte - proba la alegere a profilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii susţin vineri, 30 iunie, ultima probă la Bacalaureat
Liceenii susţin vineri, 30 iunie, ultima probă la Bacalaureat

Liceenii din Bacău vor susţine azi bacalaureatul la proba la alegere a profilului, adică Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie. În întreg judeţul s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul în prima sesiune din 2017 3865 de absolvenţi de 12 clase.

Vineri, 30 iunie, este ultima probă a Bacalaureatului. Peste 3800 de liceeni vor susţine proba la alegere a profilului. Testările se vor da la Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – pentru profilul real şi Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie sau Sociologie -pentru profilul uman.

Primele rezultate vor fi afişate în 5 iulie, în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00, candidaţii nemulţumiţi având posibilitatea să depună contestaţii. Acestea vor fi soluţionate în intervalul 6-9 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 10 iulie.

UPDATE La Geografie, la subiectul 1 elevii au avut de depistat Croaţia pe hartă, apoi să identifice o capitală, şi să compare Italia şi Irlanda.

La subiectul 2, la cerinţele despre România, candidaţii trebuia să compare Câmpia de Vest şi Subcarpaţii de curbură, iar la subiectul 3 au avut de descris Marea Britanie şi de calculat evoluţia populaţiei într-o perioadă determinată.

Alte subiecte la Geografie:

1a – Harta mută a Europei – identificare capitale

1b – Comparaţie climatică: Italia versus Irlanda

1c – Menţionare şi descrierea a două orogeneze

2a – Harta mută a României – identificare de oraşe, râuri şi forme de relief

2b – Două avantaje ale faptului că România este ţară pontică şi dunăreană

2c – Comparaţie între Subcarpaţii cde Curbură şi Câmpia de Vest

3a – Comparaţie (în baza a două tabele) între populaţia României din 1992 şi 2011

3b – Comparaţie între suprafaţa agricolă a României din 2005 şi 2010 (în baza a două tabele)

3c – Marea Britanie – caracteristici geografice

3d – Comparaţie a producţiei de cherestea din Finlanda, Ungaria şi Islanda. Argumente ale diferenţelor.

La Biologie elevii au avut de rezolvat un test grilă, la subiectul doi au avut de calculat apa în plasma sangvină, iar la subiectul al treilea au primit mai multe întrebări despre celulă. De asemenea, trebuiau să răspundă la mai multe întrebări despre regnuri, inima şi vasele de sânge, cariotă şi rocariotă, celula animală - structura şi ultrastructura (un eseu).

Alte subiecte la Biologie:

1a – Enumeraţi trei activităţi umane care influenţează ecosistemul natural

1b – Circulaţia mare (flux sanguin) în corp

1c – Exerciţiu cu mai multe variante de răspusn (din anatomie)

1d – Trei afirmaţii cu răspus „adevărat” sau „fals” (anatomie).

2a – Acizii nucleici

2b – Grupele de sânge

3a – Eseu privind sistemul muscular

3b – Sistemul respirator; Volumul respirator

3c – Sistemul digestiv – tei afecţiuni frecvente

Atât la Biologie, cât şi la Geografie, elevii chestionaţi de reporterii „Adevărul” au declarat că subiectele la cele două discipline au fost „abordabile” sau chiar „uşoare”.

La Psihologie s-a dat un test grilă din toată materia şi au avut de unit definiţiile cu enunţul corect. Li s-a mai cerut să construiască două propoziţii despre memorie şi imaginaţie, de explicat un procedeu al imaginaţiei şi de analizat limbajul scris, intern, monologul şi dialogul. Ultimul subiect a fost un text despre Mircea Vulcănescu, personaj pe care elevii trebuiau să-l caracterizeze.


La Economie au fost grile din teorie, apoi un tabel cu cerere şi ofertă, exces de cerere şi exces de ofertă, o problemă din piaţa monetară cu mai multe cerinţe, apoi de definit uzura capitalului fix. De asemenea, candidaţilor li s-a cerut să dea trei forme de proprietate existente în economia de piaţă, de aflat modificarea procentuală a salariului nominal şi să stabilească dacă este corect un enunţul legat de utilitate şi punctul de saturaţie.

La Filosofie au avut de făcut un eseu despre fiinţa cuvântătoare, despre filosofi şi teoriile lor (Aristotel, Lucian Blaga etc).

La Logică s-au dat subiecte legate de silogisme şi diagrame. Evaluaţii au mai avut de scris despre inducţia completă şi incompletă - argumentare, diagrame şi obversiunea unor termeni.

„Elevii mi-au spus spus că grilele au fost mai grele faţă de nivelul de dificultate la care s-ar fi aşteptat. În plus, aceştia spun că au fost luaţi prin suprindere de ultimul punct de la subiectul al II-lea pentru că de data aceasta s-a dat obversiunea, iar în anii trecuţi s-a dat întotdeauna conversiunea“ a declarat pentru Adevărul, Laura Creţu, profesor de Logică la Colegiul Naţional „Ion Barbu“.

La Sociologie au avut de dat un exemplu de conflict de rol şi să scrie un text in care sa identifice anumite concepte sociologice. Candidaţii au mai avut de explicat importanţa apartenenţei la grup şi ancheta sociologică. Aceştia au mai trebuit să scrie despre candidaţii familiei şi socializarea în cadrul familiei şi de prezentat efectele familiei monoparentale asupra copilului. Mai exact dacă acest tip de familie determină o socializare precară a copilului. Altă cerinţe au presupus argumentarea rolul ONG-urilor în societate, definiţia interviului şi de prezentat relaţia dintre acest concept şi  ancheta sociologică.

La Fizică, elevii au scris despre scripete, energia cinetică şi potenţială, de întocmit un grafic, de rezolvat o problemă cu un corp în mişcare care se deplasează pe ambele axe - verticală şi orizontală, apoi noţiuni de electricitate, rezistenţă exterioară.

La Informatică au avut de rezolvat un algoritm, mai multe grafuri, o problemă cu metoda tracking, matrice şi un şir.



Şi în acest an, examenele la Bacalaureat au fost monitorizate video. Cei care sunt prinşi copiind, sau cu materiale nepermise asupra lor, sunt eliminaţi din examen. În acest caz, probele promovate anterior nu vor fi recunoscute, iar candidatul va putea susţine din nou Bacalaureatul abia după alte două sesiuni.
Evaluarea lucrărilor se realizează în centre zonale de evaluare din alt judeţ, stabilit prin procedură specifică de M.E.N., iar notele obţinute la contestaţii rămân definitive, indiferent de nota obţinută la evaluarea iniţială.

Calendar Bacalaureat 2017

- 27 iunie 2017 Limba şi literatura maternă - proba Eb) - probă scrisă

- 28 iunie 2017 Proba obligatorie a profilului - proba Ec) - probă scrisă

- 30 iunie 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă

- 5 iulie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)

- 6 - 9 iulie 2017 Rezolvarea contestaţiilor

- 10 iulie 2017 Afişarea rezultatelor finale
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite