15.000 de euro în schimbul vieţii lui Mararu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inculpaţii au atacat decizia cu recurs
Inculpaţii au atacat decizia cu recurs

Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău, ce au dat mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, persoanelor reţinute în cazul tentativei de asasinare a lui Bogdan Măraru de la Piatra Neamţ, a fost atacată cu recurs.

UPDATE: Cele cinci persoane cercetate pentru tentativa de asasinare a lui Bogdan Mararu vor rămâne în arest după ce Curtea Supremă le-ar respins luni recursul la decizia Curţii de Apel Bacău, care a emis pe numele lor mandate de arestare pentru 29 de zile.

Decizia instanţei este definitivă iar cei cinci urmează să fie duşi înapoi în arest.

UPDATE: Daniel Pădurariu ar fi planificat asasinarea lui Bogdan Mararu în urma unor conflicte mai vechi cu familia acestuia. El l-ar fi pus pe Cosmin Lăcătuş să găsească două persoane care, în schimbul sumei de 7.000 de euro, să monteze dispozitivul explozibil. În plus, Lăcătuş urma să primească 15.000 de euro dacă ar fi reuşit să-l ucidă pe Mararu.

Curtea de Apel Bacău a emis, sâmbătă, mandate de arestare preventivă pentru Daniel Pădurariu, Cosmin Lăcătuş, Ovidiu Popa, Petrică Jâtaru şi Emil Cristofor sub acuzaţia de tentativă de omor calificat, distrugere şi acte de terorism.

În motivarea deciziei, instanţa a arătat că cei cinci sunt acuzaţi de comiterea unor infracţiuni cu grad de pericol social extrem de ridicat. Judecătorii susţin că modul în care suspecţii au conceput şi comis faptele, au creat un "puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice", potrivit rechizitoriului.

De asemenea, magistraţii spun că inculpaţii „au organizat cu minuţiozitate modul de comitere al faptei, astfel încât aceasta să producă efectul scontat, respectiv suprimarea vieţii părţii vătămate şi să nu fie identificaţi pentru a fi traşi la răspundere”.

Din interceptările telefonice mai reiese faptul că suspecţii nu foloseau numele reale sau date care să permită localizarea, identificarea sau stabilirea cu certitudine a legăturilor dintre ei şi Daniel Pădurariu, cel care ar fi comandat atentatul, „sens în care discutau codificat”.

Recursul va avea loc luni, 14 ianuarie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ei sunt cercetaţi pentru tentativă de omor, distrugere şi acte de terorism.

Conform rechizitoriului, Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuş, Ovidiu Popa, Petrică Jâtaru şi Emil Cristofor au amplasat în noaptea de 10 spre 11 ianuarie „un dispozitiv exploziv artizanal sub un autoturism, în vederea suprimării vieţii părţii vătămate B.M. (Bogdan Mararu - n.r.), proprietarul autoturismului".

Dispozitivul, ce conţinea un kilogram de C4, explozibil foarte puternic ce ar fi făcut ravagii pe o suprafaţa de 350 de metri, era conectat la pedale şi la volan şi ar fi fost amorsat imediat ce Mararu ar fi pornit maşina.

Pirotehniştii au reuşit să dezamorseze bomba plasată sub maşina lui Bogdan Mararu şi au îndepărtat explozibilul din zonă.

Membrii grupării intenţionau să distrugă prin incendiere şi două spaţii comerciale, amplasate pe raza municipiului Piatra Neamţ, aparţinând altor două părţi vătămate, activitaţi care nu s-au realizat, urmare a intervenţiei organelor de urmărire penală.

Într-un comunicat de presă, Bogdan Mararu, care a fost vizat de o tentativă de asasinare prin montarea unei bombe sub maşina sa, susţine că nici el şi nici membrii familiei sale nu desfăşoară activităţi „mafiote” şi nu conduc „un clan de interlopi”.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite