Au dispărut „craii“ cu maşini închiriate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele rent-a-car au renunţat la automobilele de lux şi le-au păstrat doar pe cele compacte sau cel mult berline. Clienţii de bază nu mai sunt tinerii care vor să impresioneze fete, ci băcăuanii care vor să iasă la un grătărel cu familia.

Patronii firmelor de închirieri auto îşi amintesc cu nostalgie de vremurile când dădeau cu 100 de euro pe zi maşini „de fiţe“ gen BMW sau Mercedes. „Acum doi ani afacerea mergea bine. Închiriam şi 20 de maşini pe lună. Clienţii erau fie tineri cu bani care doreau să impresioneze, fie turişti străini care stăteau în Bacău pentru câteva zile. La aceştia se mai adăugau băcăuanii care veneau din străinătate cu ceva bani şi doreau să facă o bucurie familiilor“, a declarat Marius Trifan, patronul unei firme rent-a-car.

Criza i-a şters, practic, de pe suprafaţa pământului pe „craii“ de-o zi. Rămaşi fără clienţii bază, administratorii firmelor s-au văzut cu încasările reduse la o treime. „Am noroc dacă mai dau şapte maşini într-o lună. Singura perioadă din an când merge mai bine este de sărbători, când se mai întorc «străinii». Acum, de Paşte, am dat zece maşini“, a spus Victor Stănescu, patronul unei alte agenţii.

Doar maşini mici

Confruntaţi cu falimentul, firmele de profil au schimbat tactica. Au renunţat la toate maşinile „de fiţe“ şi oferă doar autoturisme compacte sau de tip berlină. În general, clienţii au de ales între Opel, Renault, Skoda, Dacia Logan sau Matiz. Cel mai accesibil preţ este la cel din urmă, pentru care doritorii trebuie să scoată din buzunar 18 euro pe zi, la care se adaugă şi costul combustibilului. Cel mai scump autovehicul este Skoda, pentru care se plătesc 50 de euro pe zi.

„Am adus şi dubiţe pentru cei cu afaceri mai mici care trebuie să care tot felul de produse“, a precizat Marius Trifan.

Clienţii de azi sunt cei care se confruntă cu situaţii neprevăzute sau care vor să-şi scoată familiile la un grătărel. „Aniversăm acum un an de la căsătorie şi doream să ies cu soţia undeva la munte, dar mi s-a defectat maşina. După cum n-am găsit niciun prieten care să mă ajute în acest sens, trebuie să închiriez ceva, pentru că nu pot rata un astfel de eveniment“, a spus băcăuanul Adrian Lungu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite