A supravieţuit Holocaustului, dar a dat peste statul român. Casa de Pensii îi cere unei femei de 79 de ani să ateste cu martori deportarea în Transnistria

Maria Costea, supravieţuitoare a lăgărelor din Transnistria FOTO Mircea Merticariu

Maria Costea (79 de ani), deportată în 1942 în Transnistria, se chinuie de luni de zile să obţină pensia care i se cuvine conform legii. Oficialii Casei de Pensii din Bacău îi tergiversează dosarul, cerându-i printre altele, martori care să ateste că a fost deportată.

Maria Costea (născută Stancu) locuieşte în Bacău de aproape 40 de ani. S-a născut la Piteşti, în 1936, în comunitatea romă locală. Abuzurile regimului Antonescu i-au marcat existenţa pentru tot restul vieţii. Deşi tatăl ei era încorporat în armata română şi fusese rănit pe front, Maria a fost deportată împreună cu restul familiei în Transnistria. Cu ea, au mai fost deportaţi alţi 1.000 de romi care locuiau în oraşul Piteşti.

În 1942, când au avut loc primele deportări ale romilor în Transnistria, trăiau în România 208.000 de romi. Dintre aceştia, peste 25.000 au fost deportaţi. Primii care au fost exilaţi cu forţa de către autorităţile române au fost „ţiganii nomazi“, trimişi din post în post, cu căruţele, până în Transnistria. Potrivit evidenţelor, din 1 iunie până pe 2 octombrie 1942, au fost deportaţi 11.441 de cetăţeni de etnie romă. Restul de peste 13.000 trimişi forţat în lagăre au fost romii sedentari, consideraţi indezirabili.

Acţiunea a avut loc între 12 şi 20 septembrie 1942. Deportarea romilor sedentari s-a făcut în vagoane de vite. Dintre cei 25.000 de romi deportaţi, istoricii estimează că doar jumătate au mai reuşit să revină în ţară. Restul au murit din cauza condiţiilor mizere de trai, în localităţile ucrainene unde au fost repartizaţi.

Printre cei deportaţi în toamna anului 1942 s-au numărat şi mai mulţi membri ai familiei Stancu, din Piteşti. De foame, frig, mizerie şi boli i-au murit Mariei Costea două surori. Ceea ce a trăit atunci a urmărit-o toată viaţa.

„Au intrat patru jandarmi în casă. Tata era pe front. Ne-au dus prin obor, în locul unde erau trenurile. Ne-au urcat în vagoanele de vite, care erau pline de oameni. Timp de trei zile, acolo şi-au făcut toţi nevoile, acolo au băut apă“, a povestit Maria Costea.

Două dintre surori, de 11 zile şi 3 ani, au murit în cei doi ani de detenţie, de foame şi frig. Grupurile de romi duse în Transnistria aveau o oarecare libertate de mişcare pe teritoriul regiunii, mai ales spre zona Bug. „Noi am fost duşi la Ciotovata, dar am ajuns şi pe la Bălţi sau Bender. Mergeam după «căutătură», adică umblam să găsim de mâncare. Hrana era din gunoaie, resturi de cartofi stricaţi, pâine. Le coceam puţin pe o tablă ruginită şi le mâncam. Nici după 72 de ani nu pot să uit ce am trăit acolo. De mai multe ori am vrut să trecem Bugul, ne-au prins, ne ţineau în bice până la cazărmi. Ce nu pot să uit, mai ales că mergeam fără încălţăminte, iar îmbrăcămintea era sumară, e atunci când am călcat pe un morman, ca un mic deal. Mi-a intrat piciorul, era burta unui mort, umflată, putrezită. Am visat de multe ori că s-a trezit acel om“, ne-a mai povestit Maria Costea, care toată viaţa a fost urmărită de coşmarul Transnistriei.

Până în 1944, Maria a stat împreună cu mama şi fraţii ei dincolo de Nistru. „Unchiul, care se întorsese de pe front, a primit bani de la sora mamei ca să ne scoată. Ne-a luat pe toţi, ne-a spălat, ne-a dus la Odessa, unde ne-a cumpărat haine. Când am ajuns acasă, nu mai aveam nimic. Totul era distrus“, mărturiseşte femeia. Au locuit cu toţii la o mătuşă.


Maria Stancu şi-a continuat viaţa. În primii ani, nu avea acte de identitate. A lucrat ca femeie de serviciu, apoi, după ce s-a rezolvat cu actele, într-un restaurant, apoi într-un hotel şi, spre pensionare, la CIC Bacău, fabrica de îngrăşăminte locală. Este venită de 40 de ani în Bacău, unde s-a recăsătorit. Primeşte o pensie de aproximativ 450 de lei, dar cea mai mare parte a veniturilor provin din pensia soţului. Are trei copii, absolvenţi de liceu, trei nepoţi, unii şi cu studii superioare (nepoata care o ajută, Andreea Toma, este absolventă de facultate şi master în administraţie publică), dar şi trei strănepoţi. 

Discriminată de Casa de Pensii din Bacău

Potrivit documentelor de la Arhivele Naţionale, dar şi celor de la Muzeul Holocaustului din Statele Unite ale Americii, Maria Costea ar fi trebuit să fie beneficiara legii 189/2000, cu modificările ulterioare care fac referire la acordarea unor drepturi persoanelor care au avut de suferit de pe urma abuzurilor din perioada 1940-1945.

În timp ce Elena, sora ei rămasă la Piteşti, a primit pensia aproape imediat după depunerea dosarului la Casa de Pensii din Argeş, lucrurile stau cu totul altfel la Casa de Pensii din Bacău, unde Maria Costea s-a văzut confruntată cu o serie de refuzuri şi amânări. Mai mult, fiica ei Mariana Costea a fost ameninţată cu poliţia pe motiv că dosarul doamnei mamei ar fi fost fabricat. Demersurile pentru obţinerea drepturilor au început pe 14 octombrie 2014.

Supravieţuitoarea de aproape 80 de ani este cuprinsă de indignare

„Funcţionara de la Pensii din Bacău ne-a tratat pe mine si pe fiica mea mai mult decât umilitor. A refuzat să de ne dea informaţii pertinente şi a încercat chiar să ne descurajeze, afirmând că Legea 189/2000 s-ar aplica basarabenilor, nu romilor şi că, dacă nu plecăm, ne dă pe mâna poliţiei. Nu m-am lăsat descurajată. Am aflat cum a procedat sora mea şi am fost încă o dată la CJP Bacău, de data asta cu un dosar asemănător celui cu care s-a dus şi sora mea la CJP Argeş, inclusiv cu o copie după documentul de arhivă folosit şi de sora mea, care demonstra ca am fost deportate împreună. Funcţionara a ţipat la mine, deşi sunt cardiacă şi am aproape 80 de ani. Nici de data aceasta nu mi-a fost acceptat dosarul, dar măcar nu am mai fost ameninţată cu poliţia. Am înţeles că trebuie obţinută o nouă copie legalizată după documentul de arhivă pe care îl aveam de la sora mea“, spune Maria Costea.

Femeia s-a adresat organizaţiei Centrul de Resurse pentru Comunitate (www.roma-survivors.ro), care o ajutase şi pe sora ei din Piteşti. Organizaţia, care se ocupă de supravieţuitorii romi ai deportărilor în Transnistria, a asistat-o în demersurile ei: „Pentru a fi identificată, am scris detaliat în cerere când şi de unde am fost deportată, numele rudelor cu care am fost deportată, ce am suferit în Transnistria, faptul că mi-au murit acolo două surori de foame, data revenirii în Piteşti. Pe baza acestor informaţii, Arhivele m-au informat că m-au găsit şi mi-au trimis acasă contra cost mai multe documente, dintre care un extras legalizat şi un altul prevăzut cu ştampila Arhivelor“.


Casa de Pensii Bacău

Maria Costea reclamă că funcţionarii Casei de Pensii din Bacău au tergiversat, din nou, dosarul, invocând diverse pretexte şi legându-se de nepotriviri minore, neimputabile ei. Practic, poliţiştii care o deportaseră în septembrie 1942, i-au transcris greşit numele: Stanciu, în loc de Stancu, ş.a. Mai mult, aceştia i-ar fi cerut supravieţuitoarei deportate din Piteşi să vină cu documente care s-ar găsi la Arhivele din Botoşani. Abia în luna aprilie 2015, la şase luni de la începerea demersurilor, dosarul Mariei Costea a primit număr de înregistrare. Dovezile care atestă că este o victimă a deportărilor au fost aduse de la Arhivele Naţionale Centrale.

Casa de Pensii a refuzat expertiza oferită de Centrul de Resurse pentru Comunitate, unde lucrează istorici specializaţi în deportările romilor, care se angajau să pună la dispoziţie documente despre deportarea familiei supravieţuitoarei, păstrate în mai multe arhive (Argeş, Muzeul Memorial al Holocaustului, Arhive din Germania etc). Maria Costea a dat o declaraţie pe proprie răspundere că îşi asumă ceea ce spune şi a primit şi avizul Agenţiei Naţionale pentru Romi, că a fost deportată între 1942 şi 1944. La ultima vizită la Pensii, la mijlocul lui iulie, solicitările au fost din nou, în opinia ei, exagerate.

„Îmi cer doi martori, înscrisuri originale din perioada deportării, de la şcoală, de la locul de muncă, deşi aveam doar 6 ani. Cum poate un funcţionar care ştie atât de puţin despre Holocaust şi despre deportarea romilor în Transnistria să ajungă într-o functie de raspundere, în care să decidă că eu nu am fost deportată, ci că m-am dus de bunăvoie în Transnistria?“

Casa de Pensii Bacău: dosarul este incomplet

Casa de Pensii Bacău nu ia în considerare perioada cuprinsă între 14 octombrie 2014 şi 14 octombrie 2015, pe motiv că solicitările de atunci ar fi fost neînregistrate la instituţie, iar Maria Costea ar fi venit doar în scop de informare. Mai mult, pentru inadvertenţele din înscrisurile de la Arhive, realizate de funcţionarii din 1942, ar trebui deschis un proces. Şi doar pe baza unei sentinţe, funcţionarii ar putea da drumul la dosar, având convingerea că nu fac nimic ilegal.

„În data de 14 aprilie 2015 doamna Costea Maria a depus la Casa Judeţeană de Pensii Bacău o cerere în vederea acordării drepturilor în baza Legii 189/2000. În urma analizei dosarului de catre Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, s-a constatat ca acesta este incomplet. I s-a formulat doamnei Costea Maria un răspuns prin care i s-a solicitat să completeze documentaţia depusă cu înscrisuri sau declaraţii autentificate a doi martori în vederea stabilirii perioadei în care a fost strămutată împreună cu familia", se arată într-un comunicat al Casei de Pensii Bacău.

Totodată, oficialii instituţiei susţin că au solicitat de la Partida Romilor Bacău avizul, conform dispoziţiilor din Legea 323/2004, pentru modificarea si completarea OUG 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice.

"Urmare unei adrese emise de Agenţia Naţională pentru Romi, precum şi a unei adrese emise de către Asociaţia «Partida Romilor Pro Europa» au fost formulate, din nou, răspunsuri atât către doamna Costea Maria, cât şi către Partida Romilor Social Democrată.

În aceste raspunsuri s-a explicat că din adresele înaintate instituţiei noastre nu s-a putut reţine perioada în care doamna Costea Maria  a fost strămutată împreună cu familia şi că nu rezultă dacă punctul de vedere exprimat aparţine entităţii care are calitatea legală de organizaţie aparţinând minorităţii naţionale, membre a Consiliului Minoritaţilor Nationale, din adresa Asociaţiei «Partida Romilor Pro Europa» reţinându-se doar că punctul de vedere este formulat de către un avocat, care are la baza propria experienţă profesională. Potrivit art. 7 al. 1 din Legea 189/200, în luarea hotărârilor referitoare la stabilirea drepturilor prevăzute de lege comisia solicită avizul organizaţiilor minorităţilor naţionale legal constituite.

Menţionăm că, pînă la data curentă, nu am primit alte completări pentru dosarul doamnei Costea Maria, în vederea stabilirii drepturilor în baza Legii nr. 189/2000“, se arată în răspunsul oficial al Casei de Pensii Bacău, remis ziarului „Adevărul“.