A început goana după aparate electrocasnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O băcăuancă analizează mărfurile expuse într-un magazin de electrocasnice
O băcăuancă analizează mărfurile expuse într-un magazin de electrocasnice

Administratorii aşteaptă vânzări mari înainte de Sărbători. Mulţi băcăuani intră în magazinele de electrocasnice ca să pună ochii pe cadouri pentru luna decembrie.

Apropierea Sărbătorilor de iarnă a crescut spectaculos încasările magazinelor din municipiul Bacău care comercializează produse electrocasnice.
Administratorii standurilor spun că în urmă cu o lună de zile nu reuşeau să acopere din vânzări nici măcar cheltuielile cu salariile angajaţilor. În schimb, aceştia susţin că de la începutul lui noiembrie au avut chiar un uşor profit.

„Putem spune că de o lună de zile am intrat pe linia de plutire. Nu mai sunt vânzările de anul trecut, însă suntem mulţumiţi că au început clienţii să fie iarăşi interesaţi de produsele noastre“, a spus Marius Boariu, consilier vânzări la un magazin de electrocasnice. Băcăuanii au rămas totuşi rezervaţi cu cheltuielile.

Doar electrocasnice de strictă necesitate

Dacă până la începutul lui 2009, cumpărătorii erau dispuşi să plătească sume mari pentru produse de lux, acum se orientează în principal spre produse de strictă necesitate.

„Mi s-a stricat acum două zile robotul de bucătărie şi am venit să văd care sunt preţurile. Am văzut însă şi alte produse pe care mi-ar plăcea să le am în casă, însă nu mi le permit“, a spus Ovidiu Caramalău, de profesie contabil.

Clienţii şi vânzătorii, încrezători în Moşul

Conştienţi că vânzările din luna decembrie le pot salva afacerea sau, din contra, să-i aducă în pragul falimentului, comercianţii s-au pregătit temeinic.

„Este o lună de foc pentru noi. Avem reduceri între 10% şi 30%. Semnalele primite de la clienţi sunt pozitive“, a precizat Simona Anghel, vânzător la raionul IT din cadrul unui complex comercial băcăuan. Optimismul comercianţilor este împărtăşit şi de clienţi. Mulţi se plimbă în această perioadă prin magazine doar pentru a-şi face calcule. Potenţialii clienţi se încred că Moşul nu-i va lăsa nici în acest an fără cadou.

„Eu am pus deja ochii pe o maşină de bărbierit. Costă 450 de lei, însă cred că până la urmă o să mi-o fac cadou de Crăciun. Anul trecut mi-am luat un televizor LCD, însă anul acesta voi fi un pic mai zgârcit pentru că e criză“, a mărturisit Cristinel Coroianu, inginer.

Recesiunea a adus ieftiniri
Comparativ cu anul trecut, când s-a înregistrat o explozie a preţurilor, produselor electrocasnice  fie şi-au păstrat tarifele în 2009, fie s-au ieftinit. Administratorii spun că nu şi-au permis să mărească adaosul comercial. „Un aspirator care anul trecut costa 500 de lei, acum îl avem la vânzare cu 420 de lei. Un fier de călcat cu aburi, care era 200 de lei, acum poate fi cumpărat cu 95 de lei“, a precizat Marius Boariu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite