Şpagă la Primăria Buhuşi pentru un loc de veci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un funcţionar al Primăriei Buhuşi a fost prins în flagrant în timp ce lua şpagă pentru a da un loc de veci unei femei.Până să apeleze la poliţie, edilul s-a gândit să-i organizeze un flagrant, să se convingă dacă administratorul respectiv cere sau nu şpagă.

„Noi am primit semnale despre angajatul în cauză de mai mult timp. Oamenii s-au plâns că acesta cere sume de la 10 la 30 de milioane lei vechi pentru un loc de veci“, declară Ionel Turcea, primarul din Buhuşi.

„A venit o femeie şi s-a plâns că i se cere bani pentru un mormânt. Nu avea la ea decât 500 de lei. I-am spus să meargă la angajatul suspect cu această sumă“, mai spune primarul Turcea. După ce femeia a ieşit din biroul funcţionarului, au dat buzna peste el mai multe persoane din staff-ul Primăriei.

Banii cu pricina se aflau încă pe birou. În consecinţă, administratorul a fost dat pe mâna Poliţiei, care a început o anchetă. În atenţia oamenilor legii vor intra, de săptămâna viitoare, şi alţi patru funcţionari din Primăria Buhuşi, printre care contabilul şef. Aceştia sunt acuzaţi că au băgat mâna în buget, prejudiciul estimat fiind de peste 34.000 de lei.

În perioada iunie-noiembrie 2009, cei patru angajaţi au încasat salarii necuvenite prin falsificarea statelor de plată. Ilegalităţile au fost descoperite prin confruntarea documentelor Primăriei cu borderourile transmise băncilor. „Astăzi am făcut plângere penală la Poliţie, iar de la 1 februarie, persoanelor în cauză le vor fi desfăcute contractele de muncă“, mai spune primarul din Buhuşi.

Recent, altor doi funcţionari de la aceeaşi Primărie li s-au făcut plângeri penale pentru însuşirea ilegală a unor bani. Persoanele în cauză încasau sumele de la cetăţeni, dar nu mai tăiau chitanţă. În felul acesta banii nu mai ajungeau în casierie. Dosarele lor se află deja pe masa de lucru a judecătorilor.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite