Începe Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan”, eveniment dedicat mediului ştiinţific şi muzeografic din întreaga ţară

Începe Simpozionul Naţional
„Vasile Pârvan”, eveniment dedicat mediului ştiinţific şi muzeografic din
întreaga ţară

Simpozionul de la Bacău poartă numele istoricului Vasile Pârvan (1882-1927)

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează, în zilele de 7-9 octombrie, Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan”. Şi în acest an la manifestările ştiinţifice de la Bacău vor participa specialişti de la centrele universitare din ţară (Bucureşti,  Iaşi, Suceava) dar şi din cadrul unor instituţii de cercetare şi muzee.

Ştiri pe aceeaşi temă

La evenimente sunt aşteptaţi profesori şi istorici de la Institul de Arheologie Iaşi, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, de la muzeele din Botoşani, Neamţ, Vaslui, Sfântu Gheorghe, Buzău, Ploieşti, Sinaia, Drobeta-Turnu Severin ş.a. „Totodată, vor fi prezenţi specialişti din cadrul Arhivelor Naţionale, precum şi cadre didactice băcăuane cu preocupări în domeniu. Manifestarea are ca scop realizarea unui schimb de experienţă între instituţii academice şi muzeale din întreaga ţară. Se doreşte, în acelaşi timp, încurajarea dialogului între generaţii, fiind prezente atât personalităţi recunoscute în domeniu, cât şi tineri aflaţi la începutul carierei, ce vor face cunoscute publicului rezultatele cercetărilor ştiinţifice desfăşurate“, a precizat Marius Alexandru Istina, şeful secţiei Logistică, Informatizare, Educaţie Muzeală.


Simpozionul va începe mâine, 7 octombrie,  de la ora 11,00, la sediul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu din Bacău (din str. 9 Mai, nr. 7). Atunci va avea loc deschiderea lucrărilor, lansarea volumului XLIV/2015 al anuarului Carpica şi a catalogului Pipele din colecţia Muzeului Judeţean de Istorie (autor prof.dr. Anton Coşa), vernisarea expoziţiei Fumuri şi lulele de odinioară (realizată în colaborare cu Muzeul Bucovinei Suceava, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul Judeţean Botoşani). „Prof.dr. Ioan Mitrea va omagia, printr-o comunicare în plen, personalitatea academicianului Mircea Petrescu-Dîmboviţa „creatorul şcolii arheologice moldave” cu ocazia centenarului naşterii regretatului magistru. După amiază, începând cu ora 15,30, se vor desfăşura lucrările pe secţiuni: Arheologie; Istorie; Personalităţi; Muzeografie, numismatică, filatelie, care vor continua şi joi. Vineri, 9 octombrie , va fi organizată o excursie documentară în judeţ, pe traseul Bacău-Comăneşti-Palanca-Ghimeş-Bacău, cu vizitarea următoarelor obiective: Muzeul de Etnografie şi Artă „Dimitrie Ghika” Comăneşti; Mormântul lui Emil Rebreanu de la Palanca; Cetatea Racokzi din localitatea Ghimeş“, a mai precizat Marius Alexandru Istina.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările