A început sezonul  de schi la Slănic Moldova. Pârtia a devenit funcţională cu ajutorul tunurilor de zăpadă artificială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 12 a fost deschisă turiştilor Pârtia de schi „Nemira“ din staţiunea Slănic Moldova. Zilele trecute, specialiştii Autorităţii pentru Turism au făcut ultimile verificări şi au constatat că pârtia îndeplineşte standardele minime.

Administratorii Pârtiei de schi „Nemira“ au anunţat că astăzi, de la ora 12, a fost deschis accesul pe pârtie şi a fost pus în funcţiune telescaunul. Stratul de zăpadă artificială este de aproximativ15 cm. „Conform procedurilor, au fost verificate toate instalaţiile şi utilajele din dotare, sunt folosite cele trei tunuri la capacitate maximă, s-a bătătorit zăpada, astfel încât pârtia să se poată încadra în parametrii normali pentru schiat. La partea superioară a pârtiei au fost făcute delimitări cu sisteme de siguranţă pentru a putea fi utilizată zona acoperită cu zăpadă. Administraţia pârtiei roagă schiorii să respecte regulile de conduită şi recomandările echipelor Salvamont şi Jandarmeriei Montane. Pârtia de schi ,,Nemira” este una dintre cele mai moderne din ţară, fiind prevăzută cu telescaun, instalaţie de înzăpezire artificială şi nocturnă. Cu o lungime de 1.414 metri, o lăţime medie de 38 de metri şi o diferenţă de nivel de 240 de metri, pârtia este încadrată în categoria celor uşoare şi, implicit, îi conferă acesteia un grad de atractivitate deosebit de ridicat“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul partianemira.ro.

image

Tarife de la 4 lei la 2000 de lei

Preţurile la pârtia de schi de la Slănic Moldova oscilează de la 4 lei, pentru o singură urcare cu telescaunul la 2000 de lei, pentru întreg sezonul.  Copiii, elevii şi studenţii care vor urca cu telescaunul pe pârtie vor avea de plătit 4 lei, pentru o singură ascensiune, 20 lei, pentru şase urcări, 40 de lei, pentru 12 urcări, 50 de lei, pentru o zi, 80 de lei, pentru două zile şi o mie de lei, pentru întreg sezonul. Preţurile pentru adulţi sunt următoarele: 7 lei, o urcare, 35 de lei, şase urcări, 65 de lei, 12 urcări, 80 de lei, o zi, 150 de lei, pentru două zile şi 2 mii de lei, pentru întreaga iarnă.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite