Începe Festivalul Geto-Dacilor „Tamasidava“. Ateliere meşteşugăreşti, lupte cu gladiatori, dansul nimfelor şi târg de sclavi la Gherăieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Geto-Dacic Tamasidava are loc în Parcul Gherăieşti din Bacău, în perioada 7-9 iulie FOTO Facebook
Festivalul Geto-Dacic Tamasidava are loc în Parcul Gherăieşti din Bacău, în perioada 7-9 iulie FOTO Facebook

Dacofilii din toată ţara vor participa la o amplă manifestare, de promovare şi reconstituire a istoriei, în care se va încerca rememorarea perioadei de glorie a Daciei. Cetatea Tamasidava (Tamaşi-judeţul Bacău) va renaşte, de această dată, în Parcul Gherăieşti din Bacău, între 7 şi 9 iulie.

Organizatorii Festivalulului Geto-Dacic „Tamasidava“ de la Bacău anunţă un program bogat. Vizitatorii vor putea vedea la lucru atelierele meşteşugăreşti, luptele cu gladiatori, dansul frumoaselor nimfe, competiţii antice sau târgul de sclavi. 

„Festivalul Geto-Dacic Tamasidava- Bacău! va avea loc cu participarea următoarelor asociaţii: Asociaţia culturală Geto-dacii din Moldova, Iaşi,  Asociatia culturală pentru Istorie Vie, Alba Iulia, Asociatia Historia Renascita, Piteşti, Nimfele Dace, Zalău,  Vox Dacorum, Zalău , Asociatia Virtvs Antiqva, Cluj, Asociatia Vivat Tomis, Constanta, Legio I Italica, Shistov- Bulgaria“, se arată în anunţul organizatorilor.

 Evenimentele au loc cu sprijinul financiar al Municipiului Bacău şi al Consiliului Judeţean Bacău.


Programul Festivalul Geto-Dacilor „Tamasidava“


Vineri - Bacău: Piaţa Tricolorului


- 20.30 - Paradă de noapte cu torţe
- 21.15 - Dansuri antice
- 21.30 - Ceremonia de deschidere
- 22:00 - Petrecere – Berăria Valhalla

Festivalul Geto-Dacic Tamasidava are loc în Parcul Gherăieşti din Bacău

Sâmbătă - Parcul Gherăieşti


- 12.00 - Prezentarea trupelor
- 13.00 - Deschiderea taberelor şi a atelierelor meşteşugăreşti
- 16.00 – 19.30: Lupte cu gladiatori
Ritualul de iniţiere a unui tânăr războinic
Dansuri antice – Târg de sclavi – Jocuri antice – Muzică antică
- 20.30 – 21.30 - Bătălia de noapte
- 21.30 – Rugul lui Zamolxe

Festivalul Geto-Dacic Tamasidava are loc în Parcul Gherăieşti din Bacău

Duminică - Parcul Gherăieşti


- 10.00 – Deschiderea taberelor şi a atelierelor meşteşugăreşti
- 13.00 – Dansuri antice
- 14.00 – Bătălia de zi
- 15.00 – Salutul trupelor şi închiderea festivalului

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite