Zăbraniul şi-a prezentat lotul. Primul meci are loc la Mailat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul Victoriei Zăbrani a fost prezentat, joi seara, la sediul firmei Pletl din Lipova. Este un lot care are şi jucători noi, dar şi preşedinte (Virgilius Stamate).

Preşedintele alături de antrenorul Adrian Abrudean au făcut transferuri importante în această vară.

„De anul acesta am fost investit în funcţia de preşedinte. Am fost în anii 94-95 preşedinte la Şoimii, la Lipova. Ştiu ce mă aşteaptă. Am oprit din vechea garnitură cinci, şase jucători şi restul i-am completat. Avem numai jucători cu experineţă, ce au jucat în ligile superioare. Sper să facem o figură foarte frumoasă anul acesta. Primarul nostru a spus că 1-3, eu am zis să fie 1-5, chiar 2-5, trebuie să fim un pic mai realişti. Echipa este formată, iar din zi în zi tot mai bine se leagă jocul. Avem un antrenor extraordinar, care a format un nucleu de echipă. Îl aşteptăm alături de noi şi pe Tibi Nicula. Este sufletul acestui club, principalul artizan al clubului, în actuala sa formulă de organizare. Vreau să mulţumesc celor care sunt alături de noi şi autorităţilor locale, dar şi prietenului meu Fredy Pletl”, a declarat Virgilius Stamate.

Echipa este formată din următorii jucători: Irimia Cristian, Stănilă Ionuţ-portari. Strango Marius, Francescu Silviu, Crişan Daniel, Corlateanu Romica, Olariu Laurenţiu, Topai Andrei, Cati Marius, Zele Eduard (jucători vechi) şi Lung Remus-Crişul Chişineu Criş, Varga Rafael, Gavris Ruben-Frontiera Curtici, Gherghel Iosif, Edu Ovidiu, Simion Andrei, Cotoc Raul-Şoimii Lipova, Bad Flavius-Victoria Felnac, Hojda Alexandru-Lunca Teuz Cermei (cei noi). Din poza de prezentare a lotului a lipsit Francescu, deoarece a născut soţia lui şi a fost alături de ea şi copil.

image

FOTO: Claudia Untaru

La eveniment au participat şi primarul comunei Zăbrani, Marian Toader care spune că este alături de echipă şi că asigură condiţiile necesare unei bune performanţe, Eugen Miculiţ, vicepreşedintele clubului, Vasile Hojda, director de competiţii şi Dacian Suciu, administratorul bazei sportive. 

Virgilius Stamate mai spune că primul meci este la Mailat şi că este unul greu, deoarece joacă cu o echipă tânără, care are de asemenea, un antrenor bun. 

Vă mai recomandăm: România, campioană mondială la fotbal, după ce a învins în finală echipa Angliei. Neymar îi laudă pe jucătorii noştri

Hagi, după încă un eşec usturător în Europa: „A ieşit un meci frumos cu multe ocazii de gol“. Explicaţiile înfrângerii
 

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite