Viaţa cutremurătoare a unui combatant anticomunist. Şapte ani aruncat în temniţă pe nedrept: „O să dau foc la casele celor care ne-au luat pământul!”

Viaţa cutremurătoare a unui combatant anticomunist. Şapte ani aruncat în temniţă pe nedrept: „O să dau foc la casele celor care ne-au luat pământul!”

Nica Delamarian era un luptător împotriva comunismului

Suferinţa adusă românilor de regimul comunist apasă greu şi acum pe umerii familiilor ai căror membri au suferit doar pentru că s-au împotrivit comuniştilor. Este şi cazul unei familii din Arad care numără mai mulţi membri întemniţaţi la ordinul liderilor fostului regim. Cea mai cutremurătoare poveste este cea a lui Nica Delamarian, care a suferit, timp de mai mulţi ani, din cauza comuniştilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nica Delamarian s-a născut în comuna Covăsînţ, pe 28 septembrie 1929. Părinţii lui au murit când el era încă copil şi a fost crescut de o mătuşă ( lumea o ştia de Căticuţa).

Când au venit comuniştii, i-au luat mare parte din pământul pe care îl avea la capătul satului, către localitatea Şiria. Pe acel pământ au fost construite case ale moţilor veniţi în zonă în acea vreme. A fost sărac toată viaţa, dar toată lumea îl ştia ca un om demn şi un aprig luptător împotriva comuniştilor. Nu ştia niciodată să-şi ţină gura şi de multe ori îşi punea în pericol chiar familia, cu atitudinea lui anticomunistă.

A fost arestat în 12 Mai 1952 pentru că s-a răzvrătit împotriva comuniştilor. Mai exact, militar în termen în 1952, scos la careu împreună cu alţi camarazi de-ai săi să stea „drepţi” în faţa tabloului lui Ana Pauker, Nica Delamarian n-a mai suportat, a luat tabloul Anei Pauker şi i „l-a tras pe cap” unui ofiţer comunist. Imediat a fost aruncat într-o închisoare comunistă din zona Craiovei, apoi a fost mutat la Jilava, apoi la Poarta Albă, apoi a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, mai târziu a fost trimis la Galaţi, a fost readus la Poarta Albă, din nou la Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar în final tot la Poarta Albă.

„Bunicul meu şi-a petrecut şapte ani din viaţă în închisorile comuniste, iar când s-a întors acasă era de nerecunoscut.  «A slăbit de i se clătinau dinţii în gură» – povesteşte bunica mea. El spunea că: «Trecea apa pe sub noi prin celulă, iar când se trăgea apa veneau şobolanii». A pierdut şapte ani din viaţă pentru că nu a fost de acord cu regimul, dar el era mândru, pentru că şi-a ispăşit sentinţa printre intelectuali şi profesori. Povestea că, după ce cade regimul, «O să le dau foc la case celor care ne-au luat pământul»… n-a mai apucat, că o făcea!”, spune Andrei Fuliaş, nepotul lui Nica Delamarian. Andrei nu a apucat să-şi cunoască bunicul, iar toate lucrurile despre el le ştie de la familie. Cu toate acestea se simte mândru de bunicul lui şi îl consideră un erou. „Pentru mine, deşi nu l-am cunoscut, e un erou! Un erou care a luptat, cu orice mijloace şi cu orice risc, împotriva unui sistem corupt, putred şi criminal. Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-l odihnească în pace, pe el şi pe cei care, la fel ca şi el, au luptat împotriva acestui sistem criminal”, spune Andrei  Fuliaş.


Acesta mai povesteşte că în 1959 a „păcălit-o” pe bunica lui, Crişan Maria, fiica morarului din satul Botfei (comuna Hăşmaş), să se căsătorească cu el. „Spun păcălit-o deoarece a dus-o la Covăsînţ chiar de 1 aprilie, spunându-i că e «brigadier la Gostat» (un fel de şef pe sectorul de vii/viticultură), dar el era de fapt «căruţaş la Colectiv». În 1961 s-a născut primul lor copil, Maria, iar în 1964 cel de-al doilea, Nicolae”, mai povestşte nepotul despre bunicii lui.

A doua arestare a lui Nica 

În 1965, Nica a fost arestat din nou, după o altercaţie verbală cu un comunist. Totul s-a petrecut în celebrul tramvai Săgeata Verde, când Nica, în braţe cu fiica lui, Maria, a urcat în Arad îndreptându-se spre Covăsînţ.

„Pe un scaun, un comunist din localitatea Sâmbăteni, pe nume Ilie, iar pe scaunul de lângă el era o servietă. Nica a luat servieta şi a mutat-o ca să poată să se aşteze, moment în care comunistul s-a răstit la el spunându-i că el e membru de partid şi că poate să îşi pună servieta unde vrea. Următoarea replică a lui Nica i-a adus acestuia şi o nouă condamnare la închisoare. I-a spus comunistului că se «şterge la fund cu carnetul lui de partid». La următoarea staţie, Nica şi fiica sa de doar 4 ani au fost daţi jos din tramvai şi duşi la Arad, la Comisariat, să dea explicaţii. Nica a rămas în arest, iar fiica a fost trimisă acasă cu cel care era la acea vreme şef de post în Covăsînţ. În următoarea zi, Nica a fost trimis la închisoarea „Popa Şapcă” din Timiş, unde a stat închis aproximativ doi ani. Fiul său, Nicolae, a făcut primii paşi din viaţă chiar în acea închisoare, în timpul unei vizite în care a fost dus de mama sa. În 1968 s-a născut cel de-al treilea copil al lui Nica şi Maria, o fată pe nume Rodica, adică mama mea. Nica a murit în 1974, la locul de muncă. Era mecanic la CFR, iar când lucra la o locomotivă, aceasta nu a fost asigurată şi a trecut peste el, făcându-l bucăţi. Ca şi cum tragedia ca trei copiii de 6 ani, 10 ani, respectiv 13 ani, să rămână fără tată, un an mai târziu, un incendiu a făcut scrum casa familiei Delamarian. Rămasă cu trei copii de crescut, Maria a muncit din greu, de dimineaţa până seara, la câmp, la vie, la Colectiv, pe unde găsea orice de muncă şi a cumpărat o casă veche, din chirpici. În timp, după multă muncă, Maria a reuşit să transforme o anexă a acelei case într-o altă locuinţă. Înainte era grajd. Toţi cei trei copiii ai lui Nica şi Maria au crescut şi sunt la casele lor, cele două fiice ale acestora dăruindu-i Mariei şi doi nepoţi, pe mine şi pe vărul meu Paul”, spune Andrei.

Şi alte rude au avut de suferit

Tot acesta căutând prin arhiva online a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a descoperit că bunicul lui din partea mamei, Nica Delamarian, nu e singura rudă care a fost deţinut politic.


„Astfel, bunicul tatălui meu, pe numele său Fuliaş Ioan Aurel, născut pe 9 aprilie 1902 în localitatea Săud (lângă Beiuş), judeţul Bihor, a fost aruncat în închisoare de comunişti în 27 decembrie 1953. N-a fost singurul membru al familiei care a fost aruncat în închisoare de comunişti. Fratele acestuia, Fuliaş Lucian, a fost şi el întemniţat în 1952, conform fişei matricole penale. Mai există un anume Fuliaş M. Aurel, născut în 1927, care de asemenea a fost întemniţat de comunişti în anul 1957. Despre el nu am prea multe date, dar fiind născut cu doar doi ani înaintea bunicului meu, Fuliaş Traian, cred că este fratele său”, încheie Andrei Fuliaş.

 

Vă mai recomandăm: 

Unde se termină Oltenia. Orşova, ruptă de comunişti din regiunea Banatului, în urmă cu 47 de ani

Comuniştii, ardeleanca şi o caricatură la gazetă. Cum au făcut-o de ruşine comuniştii pe femeia care nu a vrut să lucreze la colectiv

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările