Vasilică Damian a fost învestit în funcţia de subprefect al judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Vasilică Damian a fost, joi, învestit în funcţia de subprefect al Judeţului Arad. Timp de 20 de ani acesta a fost cadru militar.

Sala rotundă a Prefecturii Arad a fost gazda evenimentului la care au participat zeci de persoane printre care şi reprezentanţii structurilor din subordinea instituţie.

De la masa rotundă au lipsit însă unele oficialităţi arădene. După momentul solemn al învestirii în noua demnitate, subprefectul Dan Vasilică Damian a depus jurământul, apoi a ciocnit un pahar de şampanie cu cei prezenţi.

„Mulţumesc Guvernului României pentru încrederea acordată. Am o experienţă de 20 de ani în domeniul militar şi am fost în administraţia judeţului. Exeperineţa acumulată de-a lungul anilor o voi folosi pentru a aduce la îndeplinire proiectele şi programele actualului guvern”, a declarat Dan Vasilică Damian.

image

Prezent la eveniment, secretarul de stat, Mihai Dan Chirică, a citit hotărârea de Guvern prin care arădeanul a fost învestit în funcţie. Dan Vasilică Damian are 46 de ani. Din 1990 până în 2008 a fost cadru militar, iar din 2008-2017 director general la o societate comercială din Lipova.  A terminat cursurile unei Facultăţi de Psihologie şi are un diplomă de masterat în finanţare în administraţie publică.

Vă mai recomandăm: Florentina Horgea este noul prefect al Judeţului Arad

FOTO Pelerinaj la instalarea oficială a prefectului-beizadea din Vaslui: primari, directori de instituţii şi ziarişti au stat la rând pentru a-l felicita

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite