Tramvaiele vechi pun în pericol viaţa arădenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldurile din ultimele săptămâni dau bătăi de cap nu numai arădenilor, ci şi mijloacelor de transport în comun din oraş. În doar o săptămână, două tramvaie au luat foc în oraş din cauza unor defecţiuni produse la instalaţiile electrice.

Vechimea parcului de tramvaie al Companiei de Transport Public Arad îşi arată „faţa” mai ales în zilele când temperaturile ajung la extreme, iar arădenii se topesc vara de căldură în tramvaie, iar iarna îngheaţă de frig. Ultimele două păţanii ale vechilor cutii de metal au reuşit să aprindă focul la propriu în tramvaie, după ce, din cauza căldurii de afară rezistenţele au cedat şi au scurtcircuitat tavanele mijloacelor de transport.

„De regulă, astfel de incidente nu ar trebui să aibă loc în special vara, dar temperaturile ridicate şi rezistenţa de pe acoperiş au reuşit să producă un scurtcircuit în urma căruia cele două tramvaie au luat foc”, a spus Petru Cuvinean, directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad. Deşi de la un simplu incident până la o tragedie e doar un pas în astfel de cazuri, în niciunul dintre cele două tramvaie nu au fost victime, pompierii intervenind imediat.

Problema arzătoare a transportului public în comun stă exact în dreptul vechimii acestor tramvaie. „Din păcate, tot parcul de tramvaie este foarte învechit. Vorbim aici de peste 35 de ani de uzură, iar media de vârstă a tramvaielor este de 40 de ani. Chiar şi în acest caz, un tramvai nu poate fi comparat cu un autobuz, mai ales că prin reparaţii generale, acest mai poate funcţiona o perioadă”, a explicat Cuvinean.

În momentul de faţă Compania de Transport Public deţine circa 155 de tramvaie, construite toate înainte de 1970. „Numai probleme avem cu tramvaiele sau autobuzele. Un abonament numai pentru oraş costă aproape 60 de lei. Nu mi se pare normal să plătim atâţia bani şi să nu avem condiţii”, a spus Corina Marga, unul dintre arădenii care zilnic circulă cu tramvaiele CTP-ului.

Imperio ar putea înlocui întreaga flotă
Singura şansă de a pune pe picioare transportul în comun din oraş ar putea veni tocmai de la noul bolid al tramvaielor care s-a născut la Arad, Imperio. Până atunci, primăria face calcule peste calcule pentru un împrumut care ar urma până la începutul lui 2012 să pună pe sine câteva garnituri.

Planurile de a cumpăra zece tramvaie noi au fost puse în discuţie încă din 2010, urmând ca în acest an acestea să ruleze prin oraş, eşalonat, în funcţie şi de veniturile Primăriei Arad, în condiţiile în care costurile unui tramvai nou depăşeşte 1,8 milioane de euro.

„Primele tramvaie Imperio ar putea fi livrate în Arad la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2012, în funcţie de momentul în care vom obţine banii pentru achiziţia celor zece bucăţi”, a spus Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite