Tânăra din Arad care şi-a propus să schimbe mentalitatea învechită a antreprenorilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără economistă din Arad a scris o carte pe o temă de strictă actualitate. Deşi a absolvit ca şefă de promoţie cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Maura Bărbulescu a constatat că nu a primit niciun fel de informaţii în timpul cursurilor universitare despre marketingul online, un domeniu în plin avânt.

A reuşit totuşi să suplinească această lipsă de informaţie pe cont propriu, apelând la cursurile Online Marketing Academy, organizate de Google, şi chiar a scris o carte dedicată marketingului online, o adevărată premieră românească în domeniu.

De la cursurile O.M.A. la propriul volum

„Am constatat că în curricula academică în domeniul marketingului nu sunt cuprinse nici măcar noţiuni sumare despre marketingul online, şi asta într-o epocă în care, practic, nu se mai poate concepe realizarea unei strategii de marketing viabile fără a face apel la mediul online. Am căutat să suplinesc această carenţă pe cont propriu. Aşa am ajuns la cursurile organizate de Google prin Online Marketing Academy. Am trecut examenele de acreditare Google AdWords şi am devenit Google Partner. Am reuşit să pătrund în comunităţile specialiştilor în domeniu din întreaga ţară, am avut acces la documentaţie de ultimă oră şi am putut vedea care sunt cele mai eficiente tehnici de promovare. Nu mare mi-a fost mirarea când am aflat că multinaţionalele româneşti nu pot găsi specialişti de marketing online în România, pentru că sunt foarte puţini”, a declarat Maura Bărbulescu. 

Ea a constatat că un tânăr din România care se poate specializa în marketing online are multe uşi deschise la mari companii din Europa şi chiar din lume. Dar tocmai specializarea este o problemă deoarece, în afara eforturilor aproape singulare ale Google şi ale câtorva specialişti din România care au conştientizat deja potenţialul pe care îl deţine acest domeniu, nu există prea multe surse de informaţie pentru cei dornici de a deveni şi ei experţi în marketingul online. De aici până la ideea de a încerca să corecteze lipsa de informaţie prin elaborarea unui volum propriu de specialitate a fost doar un singur pas.

„În timp ce-mi elaboram lucrarea de licenţă, am observat că în România majoritatea informaţiilor se referă doar la marketingul clasic, fiind preluate din cărţile lui Philip Kotler, scrise cu aproape două decenii în urmă. Între timp, internetul s-a dezvoltat foarte mult, multe business-uri mutându-se în online, datorită costurilor reduse, nu plăteşti chirie, vânzători etc. Prin urmare cei care au afaceri de familie de generaţii au ajuns să fie falimentaţi de tinerii care au crescut cu internetul şi s-au adaptat la cerinţele pieţei anului 2015. O mare parte a promovării are loc în prezent prin social media, sau reţelele sociale. Însă informaţiile despre cum să te promovezi eficient, despre uneltele şi metodele de concepere a unui anunţ pentru captarea atenţiei celui care îl vede, el fiind grăbit şi agasat de zeci de anunţuri mai bine sau mai prost concepute, nu există. De aici mi-a venit ideea să scriu eu o carte prin care să educ antreprenorii, să le arăt că există anumite posibilităţi de a se promova şi că pentru mai mult, trebuie să apeleze la un specialist. În acelaşi timp, cartea se adresează şi specialiştilor din România, care pot găsi aici inclusiv unelte, tehnici şi reţele la care poate nu s-au gândit şi pe care le pot folosi”, explică Maura Bărbulescu.

Evident că, fiind vorba despre marketing şi tehnici online şi iniţiativa editorială este tot un produs al internetului. Cartea este editată în variantă digitală, fiind accesibilă online. „Vinde-ţi Elefantul DIGITAL – Tehnici de Marketing Online”, de Maura Trocan (n.r.-Bărbulescu este numele după căsătorie) are deja mii de accesări şi se dovedeşte un bun instrument pentru cei interesaţi de accederea în acest domeniu al marketingului.

Marketing şi Public Speaking, o combinaţie de succes

Pentru a se promova cât mai eficient, Maura Bărbulescu a simţit că, în afara cunoştinţelor legate de internet, mai lipseşte ceva. Internetul te aduce oarecum impersonal în contact cu partenerii sau clienţii. Dar ce te faci ca să-i convingi şi prin conversaţia directă? Pentru a-şi dezvolta abilităţile de comunicare, a apelat la un club de Public Speaking, timp de un an de zile, obţinând, după parcurgerea unor lecţii şi etape, titlul de Competent Communicator.

 De fapt, Public Speaking este o adevărată „afacere de familie”, soţul ei, Paul Bărbulescu, de asemenea absolvent de Marketing, fiind un nume cunoscut în domeniu, el fiind campion naţional Toastmasters la secţiunea „Discursuri pregătite în limba română” şi deţinător al unor locuri fruntaşe la competiţii de profil. 

image

Paul Bărbulescu 

El este de asemenea Competent Communicator şi a organizat ateliere de Public Speaking pentru a-i învăţa pe liceeni să vorbească în public. Paul intenţionează să pornească un canal propriu pe Youtube unde va aborda diverse subiecte de Public Speaking.

Maura Bărbulescu şi-a completat paleta de specializări prin obţinerea unui certificat acreditat de formator, apoi a unuia de competenţe antreprenoriale. A pus bazele unui club de afaceri în Arad, alături de Bogdana Teglaş, o prietenă şi totodată parteneră, specializată în comunicare şi marketing direct. Viitorul începe să sune bine, însă până la succesul deplin, are de învins un balast de inerţie al mentalităţilor româneşti care acceptă cu greu noul din partea unor tineri educaţi în România şi care încă încearcă să-şi valorifice cunoştinţele pe piaţa românească.

Vă mai recomandăm: 

Noul an şcolar ca strategie de marketing: Cum te fac hipermarketurile să scoţi mai uşor bani din buzunar

A început Festivalul Enescu! Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului, la Adevărul Live
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite