Start la autostrada Nădlac-Arad, care va măsura 38,9 kilometri

Start la autostrada Nădlac-Arad, care va măsura 38,9 kilometri

În curând, tronsonul Nădlac-Arad va arăta la fel ca cel dintre Arad şi Timişoara

Cei care doresc să meargă pe viitoarea şosea mai au de aşteptat până în anul 2013, deoarece abia acum încep lucrările. La finalul lucrărilor autostrada va măsura 38,9 kilometri şi va fi legată de cea care merge spre Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Încep lucrările pe tronsonul Nădlac–Arad, una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, care a precizat faptul că s-a dat deja ordinul de începere a lucrărilor. Acesta a mai precizat că, de curând, s-a încheiat şi ultima licitaţie de pe acest tronson, cea care urma să desemneze consultantul lucrării. Nu a avut loc nici o contestaţie.

Termen: doi ani

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Direcţia Regională de Drumuri Timişoara, a dat ordinul de începere pentru proiectarea şi construcţia autostrăzii Nădlac-Arad. Termenul de finalizare este de 22 de luni, din care patru luni pentru proiectare şi alte 18 pentru execuţie”, a declarat Eusebiu Pistru. Acesta a mai precizat că ministerul a luat decizia de a accepta demararea lucrărilor şi pe proiecte finalizate pe secţiuni.

„Dacă proiectul a fost finalizat doar pe o secţiune, acesta poate intra la avizat, iar mai apoi se pot începe lucrările aici, pentru a nu pierde timp”, a mai spus Pistru. Supervizarea pentru Nădlac-Arad, autostrada care la finalul lucrărilor va măsura 38,9 kilometri, a fost câştigată de consorţiul VIA Design-Omicron-Amepro-Consitrans. Oferta cu care a fost câştigată licitaţia este de 20,7 milioane de lei. Constructorii s-au angajat ca până în anul 2013 să finalizeze autostrada Nădlac-Arad.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările