Scandalul cărnii spălate cu detergent continuă: fostul şef de magazin, audiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un an de când fostul şef al magazinului Profi din centrul Aradului a acuzat că era forţat de superiori să vândă carne şi alte produse expirate, au loc noi audieri.

Fostul angajat Ciprian Emanuel Gabor susţinea că era obligat să scoată la vânzare carne expirată, spălată cu detergent şi oţet, acuzaţii care au fost negate de către oficialii Profi Rom Food. Procesul a început la Secţia Civilă a Tribunalului Arad, Ciprian Emanuel Gabor având calitatea de pârât, în timp ce reclamant este Profi Rom Food. Acum, câţiva actuali şi foşti angajaţi au fost audiaţi de către judecător. 

Unul dintre ei a susţiut afirmaţiile lui Gabor, spunând că se spăla carnea cu detergent, în timp ce ceilalţi au spus că nu ştiu nimic despre asta şi că ei nu au fost puşi să procedeze astfel. Audierile vor continua în faţa instanţei în 6 martie, când Gabor va da declaraţie. El va trebui să îşi dovedească afirmaţiile care ar fi afectat imaginea lanţului de magazine.

Amintim că la finele lunii martie 2016, Ciprian Emanuel Gabor, a declarat că el şi alţi zece angajaţi ai unităţii au depus sesizări la Poliţie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), prin care acuzau abuzuri din partea unor superiori.

”Pentru că am refuzat să vând carne expirată, s-au făcut presiuni pe angajaţi de către şeful meu direct, să accepte să vândă carnea, iar dacă eu reacţionez să îi anunţe pe el, că mă va pune la punct. Cu altă ocazie, directorul zonal mi-a reproşat că am aruncat carnea expirată şi nu am făcut precum la alte magazine ale noastre, să o spăl cu oţet şi detergent CIF”, a declarat pe atunci Gabor.

El susţinea că şeful său, directorul zonal, i-ar fi solicitat şi să reeticheteze unele produse expirate, precum salamuri, tobă sau şuncă, însă a refuzat.

Ce au spus reprezentanţii magazinului Profi

La scurt timp dupa afirmaţiile făcute de angajatul magazinului, oficialii Profi au emis un comunicat de presă în care susţineau că acuzaţiile sunt false. Redăm mai jos punctul de vedere al Profi, la data respectivă.

”În presa de azi au fost facute unele afirmatii cu privire la suspendara unui sef de magazin PROFI din Arad, afirmaţii pe care PROFI le respinge, facand urmatoarele precizari:

Mai multi angajati ai acelui magazin au reclamat recent ca seful unitatii comite abuzuri grave si nu respecta procedurile PROFI. Am declansat o ancheta interna preliminara din care a rezultat ca reclamatiile sunt fondate, ca acel angajat aplica aleator o serie de reguli, inclusiv unele elementare, cum ar fi raportarea orelor suplimentare efectuate de angajati, astfel incat acestea sa poata fi platite conform legii.

Compania a decis suspendarea sa din functie, iar in momentul cand a aflat hotararea, el a inceput o serie de actiuni ilegale care merg de la dezinformari scandaloase si pana la exercitarea de presiuni asupra angajatilor care nu s-au alaturat protestului sau. Presiunile au degenerat chiar si in amenintari fizice la adresa lor. Situatia se va rezolva in justitie.

PROFI respinge afirmatiile denigratoare nefondate privitoare la activitatea sa avand in vedere ca siguranta alimentara este prima prioritate a magazinelor PROFI. Apreciem faptul ca vor urma controale de la diversele institutii sesizate de seful de magazin, deoarece consideram ca astfel se va dovedi o data in plus falsitatea declaratiilor sefului de magazin, si ca magazinele noastre respecta clientii, angajatii si, nu in ultimul rand, legislatia in vigoare”.

Vă mai recomandăm: Şeful unui magazin Profi din Arad susţine că i s-ar fi cerut să vândă carne expirată spălată cu detergent

Oficialii Profi, în scandalul cărnii spălate cu detergent: „Fostul şef de magazin cerea foloase necuvenite furnizorilor“

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite