Restricţii de circulaţie pe autostrada A1. Se lucrează la rosturile de dilataţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se vor efectua noi lucrări FOTO arhivă Adevărul
Se vor efectua noi lucrări FOTO arhivă Adevărul

Şoferii care au drum pe Autostrada A 1 trebuie să ştie că astăzi au loc restricţii de circulaţie, deoarece se efectuează lucrări la rosturile de dilataţie ale podului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe parcursul zilei, pe autostrada A1, pe tronsonul Remetea – Arad, se execută lucrări la rosturile de dilataţie ale podului de la kilometrul 506+200, astfel: -pe sensul de mers Timişoara – Arad, pe banda a doua, cu redirecţionarea autovehiculelor pe benzile unu şi de urgenţă; -pe sensul de mers Arad – Timişoara, pe benzile unu şi de urgenţă, cu redirecţionarea autovehiculelor pe banda a doua.

„Le recomandăm conducătorilor auto să semnalizeze din timp şi să se asigure înainte de a schimba benzile de circulaţie”, se arată în comunicat.

Vă mai recomandăm: Aproape 1 milion de euro pentru lucrări de deszăpezire a drumurilor judeţene din Alba

Lucrări ample în Valea Oraşului. Se asfaltează, se schimbă conductele de apă şi se cârpesc canalizările uitate de ISPA

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite