Regele Mihai a împărțit cadouri locuitorilor din Săvârșin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majestatea sa Regele Mihai a oferit cadouri locuitorilor din zona Săvârșin
Majestatea sa Regele Mihai a oferit cadouri locuitorilor din zona Săvârșin

Alături de principesa Margareta, majestatea sa a oferit 450 de pachete de Crăciun, conținând alimente de bază familiilor cu probleme sociale din zona Săvârşinului, acolo  unde se află castelul Familiei Regale.

Ca în fiecare an în apropierea Crăciunului, familia Regală vine la Castelul de la Săvârșin pentru a petrece aici această sărbătoare. Una dintre tradițiile păstrate cu sfințenie este și aceea de a da cadouri familiilor nevoiașe din zonă.

Astfel, Regele Mihai şi principele Radu au cumpărat 450 de pachete cu alimente de bază de la un supermarket din oraşul Deva, iar mai apoi, alături de principesa Margareta, s-au deplasat la casele oamenilor cu un autoturism condus de fostul suveran.

Oamenii au primit pâine, făină, zahăr, orez, ulei, dar şi ciocolată, dar și produse de igienă corporală.
Majestățile lor au stat de vorbă cu oamenii și au promis că vor încerca să ofere ajutor celor care li s-au plans că nu au nici măcar lemne de foc pentru această iarnă.

„Încercăm să găsim o soluție pentru a ajuta o femeie care are un copil care a făcut doar patru clase şi care numai poate merge la şcoală pentru că nu are bani de transport. Educaţia e cel mai important lucru în viaţă“, a spus principesa Margareta, în timpul vizitei în satul Căprioara.

Crăciunul la Săvârșin

Începând de astăzi, Familia Regală va primi colindători la castelul de la Săvârșin, acolo unde de altfel își vor petrece Crăciunul. Colindătorii preferați ai Regelui Mihai, dubaşii de la Săvârşin, sunt și ei așteptați cu colinda.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite