Primarul comunei Vinga riscă să fie demis. ANI l-a găsit incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Stoicu riscă să fie demis din funcția de primar
Lucian Stoicu riscă să fie demis din funcția de primar

Lucian Stoicu, cel care se află la „cârma” comunei Vinga luptă acum să își păstreze funcția, cel puțin până la expirarea mandatului. Asta după ce Agenția Națională de Integritate a făcut unele verificări și a constatat căn în timpul mandatului său, timp de trei ani, primarul a ocupat în același timp două funcții, cea de primar și cea de administrator la două firme.

Potrivit ANI, primarul Lucian Stoicu ar fi încălcat grav legea.
„Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Stoicu Lucian Viorel, primar al comunei Vinga, județul Arad (…) În urma eva­luărilor demarate la 17.11.2010, s-au constatat următoarele: Stoicu Lucian Viorel s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 18.06.2008 – 22.07.2011, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al comunei Vinga, județul Arad, calitatea de administrator în cadrul S.C. EURO TRANS GAZ S.R.L. și calitatea de administrator în cadrul S.C. ARTI S.R.L. în perioada 18.06.2008 – 22.07.2011, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi me­diul de afaceri, prevenirea şi sanc­ţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare. Stoicu Lucian Viorel deține funcția de primar al comunei Vinga, Județul Arad, începând cu data de 18.06.2008. Stoi­cu Lucian Viorel a deținut calitatea de administrator în cadrul S.C. EURO TRANS GAZ S.R.L. în perioada 18.06.2008 – 06.11.2009 și, în cadrul S.C. ARTI S.R.L., în perioada 18.06.2008 – 22.07.2011”, se arată pe site-ul instituției.

Primarul Lucian Stoicu are însă posibilitatea de a contesta decizia ANI, lucru pe care l-a și făcut.

„Conform legii, primarul din comuna Vinga poate contesta raportul de evaluare a incompatibi­lităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. Din informaţiile pe care le deţinem, decizia ANI a ajuns la primarul Stoicu, iar acesta a şi demarat procedurile de contestare în instanţă. În momentul în care instanţa va da  un verdict final, Prefectura Arad va demara procedurile care se impun, respectiv încetarea mandatului de primar, înainte de termen, dacă decizia instanţei va fi similară cu cea a raportului de evaluare ANI”, susține Ramona Creţu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.

În cazul în care  instanța va da dreptate Agenției Naționale de Integritate, Lucian Stoicu va fi demis din funcția de primar iar legea îi va interzice să exercite o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite