Premieră națională pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad

Actrițele din ”Totul despre femei” vor oferi iubitorilor de teatru un regal

„Totul despre femei“ , o piesă ce nu dă verdicte așa cum este ea caracterizată, va avea premiera națională  în acest sfârșit de săptămână pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad.

Creaţia lui Miro Gavran ajunge şi în România, Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad fiind cel care oferă publicului, în premieră pe ţară, spectacolul „Totul despre femei“ realizat după piesa cu acelaşi titlu a celebrului autor croat.

Scrisă între 1999 şi 2000, această piesă aduce în prim plan teme precum dragostea, prietenia, familia şi cariera, fiind extrem de ofertantă pentru actriţe. Gavran a conferit piesei o structură cu totul şi cu totul inedită, trei actriţe urmând a interpreta, fiecare, câte cinci roluri diferite. O miză mare pentru regizor, o piatră grea de încercare pentru oricare dintre cele trei actriţe, un teatru viu, adevărat, desprins din realitate.

Autor prolific, ce respectă marea dramaturgie clasică a lumii, Miro Gavran face parte însă din categoria oamenilor de teatru care „respiră“ mai uşor şi mai firesc în ritmul vieţii ce acum conjugă verbul „a trăi“, şi care îşi reglează pulsul imaginaţiei la cel al atât de complicatului sistem sanguin al cotidianului. Iar aceasta este perspectiva din care trebuie privită şi piesa „Totul despre femei“ – o piesă scrisă din dragoste pentru Femeia de azi.

Şi, cum atunci când iubeşti accepţi şi binele şi mai puţin binele fiinţei iubite, la fel şi Gavran ne dezvăluie Femeia aşa cum este ea, cu toate micile piese de teatru pe care ea îşi impune să le joace de-a lungul vieţii. Este vorba, dacă vreţi, despre un fel de teatru în teatru, dar în care Femeia deţine atât rolul principal, cât şi pe cel de regizor.

Structura piesei fiind inedită, surprinzătoare, spectacolul de teatru născut din ea devine, la rândul său, inedit. Cele trei actriţe construiesc în scenă trasee în aparenţă separate, pe parcursul a 15 scene trecând prin locuri şi situaţii ce, la o primă vedere, par a nu avea legătură între ele. În fiecare scenă apar câte trei personaje, frânturile de viaţă desenate într-o banală cameră de zi, într-o grădiniţă, un azil de bătrâni, într-un cimitir sau într-un loc oarecare fiind strâns legate între ele, fiecare dintre scene făcând trimiteri la cele precedente. Iar în acest context, efortul depus de actriţe este mult superior celui în care, de la început până la final, ele ar fi fost nevoite să interpreteze unul şi acelaşi personaj.