Preluarea Spitalului Municipal rămâne în aer cel puţin pe moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amânarea plăţii datoriilor spitalelor de către Ministerul Sănătăţii prelungeşte agonia Municipalului, care încă aşteaptă să fie preluat de municipalitate. Maternul şi Judeţeanul în schimb, aşteaptă plata datoriilor.

Deşi situaţia datoriilor Municipalului a fost predată deja comisiei locale mixte care a verificat cele trei spitale din municipiu, unitatea mai are de aşteptat până va fi preluată.

Preluarea Municipalului se tot amână încă de la începutul lunii, când a expirat termenul pe care guvernul l-a dat autorităţilor locale. În tot acest timp au avut loc discuţii între primărie şi spital însă nu s-a ajuns la nici un numitor comun.

„Primăria Arad a trimis Ministerului Sănătăţii o adresă prin care se solicită clarificarea situaţiei şi plata datoriilor Spitalului Clinic Municipal. Nu este în interesul nimănui să preluăm un spital cu probleme. Atunci când situaţia va fi clarificată, vom prelua spitalul”, a spus primul edil al Aradului, Gheorghe Falcă.

Conducerea spitalului speră de zile întregi ca situaţia să se reglementeze şi acesta să fie preluat, deoarece se numără printre puţinele spitale din ţară care încă nu au o situaţie clară. Nepreluarea Spitalului Municipal ar putea duce la blocarea salariilor angajaţilor şi chiar la închiderea lui.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite