Povestea armeanului care a înfiinţat trei fabrici de zahăr în România. „Lucra cot la cot cu oamenii şi a construit locuinţe pentru muncitori“

Povestea armeanului care a înfiinţat trei fabrici de zahăr în România. „Lucra cot la cot cu oamenii şi a construit locuinţe pentru muncitori“

Fabrica de Zahăr la începuturi FOTO Facebook Claudu Cristea

Ţara noastră a avut trei mari fabrici de zahăr ce au fost înfiinţate de către Harutiun Frenkian, un armean care a fugit în România din calea prigoanei turceşti din 1915.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vorbim de fabricile de la Arad, Chitila şi Timişoara. Fabricile de zahăr au fost dotate cu instalaţii din Cehoslovacia, iar în anii '20 specialiştii cehi au venit la Arad să le monteze. Câţiva au rămas să asigure funcţionarea şi mentenanţa instalaţiilor. Unul dintre ei este şi străbunicul arădeanului Claudiu Cristea, fiului celebrului architect Miloş Cristea. 

„Străbunicul meu era unul dintre tehnicienii care au lucrat la fabrică. Frenkian era un patron de „modă veche”. Lucra cot la cot cu oamenii şi a construit locuinţe pentru muncitorii fabricii. Casele mai există azi în aşa zisă colonie a Fabricii de Zahăr din Arad (strada Remus). Într-una dintre aceste case se năştea în 1931 tatăl meu, arhitectul Miloş Cristea”, spune Claudiu Cristea. Muncitorii care stăteau în Aradul Nou treceau Mureşul cu compul care funcţiona la Port Arthur. 

Pe străbunicul lui Cristea îl chema Leo Kouril şi era ceh. Acesta s-a căsătorit cu o nemţoaică al cărui tată era şef de gară în Regensburg. Cei doi s-au stabilit în Arad şi au făcut copii. Unul dintre motivele pentru care au rămas aici a fost că străbunica lui Claudiu avea o problemă la picior, o boală, iar clima de aici i-a făcut bine. 

Olga Cristea (n. Kouril) -  fiica lui Leo Kouril şi Elisabeta (1911-1987)

„Cehul cu nemţoaica au fost părinţii mamei tatălui meu, iar părinţii tatălui tatălui meu au fost - el moţ din Hălmagiu (Nicolae Cristea), iar ea sârboaică”, mai spune Claudiu Cristea. 

Cele trei case identice făcute pentru muncitorii fabricii

Acesta mai spune că patronul armean era un filantrop. În 1938, printr-un testament olograf, alesese destinaţia averii sale, prin crearea unei fundaţii care să-i poarte numele: 15 milioane de lei pentru Academia Română, în vederea acordării de burse pentru studenţi; bijuteriile aflate în seiful 78 al Băncii Comerciale, 178.000 acţiuni ale fabricilor de zahăr din Chitila şi Arad, 10 milioane de lei şi orice avere mobiliară, creanţe din ţară şi din străinătate - pentru construirea unui spital cu 80 de paturi; fonduri pentru construirea unui cămin pentru copiii de ţărani; zeci de milioane de lei pentru construirea de şcoli primare; sume importante pentru Ministerul Sănătăţii şi Crucea Roşie. În anul 1942 a creat la Bucureşti un spital pentru răniţi. Aproviziona cu lemne bisericile armeneşti din Constanţa şi Bucureşti.

În 1948 averea sa este naţionalizată şi pentru a scăpa de închisoare se adăposteşte la Focşani, iar apoi se refugiază în munţi, la stâni. Ultima „afacere” a sa: colinda noaptea berăriile din Focşani, vânzând miez de nucă copt, ţinut într-un borcan cu apă, fără ca nimeni să bănuiască că avea în faţă un fost nabab. Fabrica de Zahăr din Arad, un adevărat monument de arhitectură industrială, a fost făcută una cu pământul prin nemernicia autorităţilor şi nepăsarea arădenilor.


Istoricul Antoniu Martin spune că Harutiun Frenkian a fost un important om de afaceri. „Harutiun Frenkian a fost un exponent de seamă a comunităţii armene din România interbelică, unde s a refugiat din Anatolia natală din fata persecuţiilor turceşti din 1915. În România s-a remarcat ca un important om de afaceri în industria zahărului, având mai multe fabrici în toată ţara, de la Chitila până în Timişoara. Fabrica din Arad a fost înfiinţată în 1925, având sediul în Piaţa Avram Iancu, nr 7, iar societatea care o administra se numea «Romcolind». Dincolo de a fi un mare industriaş, Frenchian a fost şi un mare filantrop, finanţand spitale, cămine de bătrâni, lăsând prin testament averea sa considerabilă Academiei Române, ministerului sănătăţii şi Crucii Roşii, precum şi în scopul construirii unui spital cu 80 de paturi. În 1948, i-a fost naţionalizată averea, acesta ajungând sa şi duca viaţa de pe o zi pe alta, ca mulţi alţi oameni de afaceri din perioada interbelica” spune istoricul arădean.

Acesta mai precizeză că Harutiun Frenkian se înscrie în galeria unor mari personalităţi de origine armeana din România, precum Spiru Haret, Virgil Madgearu sau Ana Aslan. Harutiun Frenkian a fost prolecrit regele zahărului în România.

Acesta îl aduce pe Bedros la Arad ca om de încredere – „şef de curte“, cel care avea grijă de curăţenie, mijloace de transport, mişcarea mărfurilor. În Arad, Bedros Papazian o cunoaşte pe Letiţia Popescu-Pereny, născută în 1904 dintr-o familie mixtă (mama de origine maghiară, tatăl român) cu care se căsătoreşte în 13 august 1927.

Familia Bebros FOTO www.scribd.com

Arădeanca  Juli Gulyas spune că Fabrica de Zahăr de la Arad este în legătură şi cu istoria familiei ei „Am locuit în curtea fabricii în casa mică albă situată chiar pe malul Mureşului, din 1938, data de la care tatăl meu a lucrat ca şi contabil la fabrică. Eu mi-am petrecut noua ani, o copilărie fericită cu multe amintiri plăcute, călare pe măgăruş, ajutând transportul laptelui proaspăt, baie în cisternele uriaşe cu melasa, jocul de-ascunselea, jocul cu mingi din zdrenţe, furtul fructelor etc. A fost frumos .....”

Piroschka Ray  a declarat pe pagina de Facebook la o postare  alui Claudiu Cristea cu Fabrica de Zahăr: „ Am copilărit alături şi tatăl meu a lucrat câţiva ani acolo. Aveam cunoscuţi slovaci şi vecini armeni. Mirosul de sfeclă şi de melasă în septembrie parcă îl simt şi acum, dacă mă pierd în amitirile copilăriei. S-ar fi putut face şi un muzeu industrial din fabrica aceasta. Păcat!”.

Vă mai recomandăm: 

Afacerea Elecon – Fabrica de Zahăr a adus peste 600.000 de euro doar intermediarului

Pompierii au stins un incendiu provocat la fosta Fabrică de Zahăr
 

citeste totul despre: